I. CIRCUMSTANTELE CAUZEI

6. Primele doua petente, d-na Maria Atanasiu si Ileana Iuliana Poenaru, s-au nascut in 1912 si respectiv 1937 si domiciliaza in Bucuresti. Cea de a treia petenta, D-na Ileana Florica Solon, este nascuta in 1935 si domiciliaza in Bucuresti.

A. Contextul general

7. Dupa instaurarea regimului comunist in Romania in 1947, Statul a procedat la nationalizarea in masa a imobilelor si terenurilor agricole.

8. Unul dintre decretele de nationalizare aplicate in materia imobilelor a fost decretul nr. 92/1959, in temeiul caruia imobilele care apartineau fostilor industriasi, marilor proprietari de terenuri, bancherilor si marilor comercianti au fost nationalizate. Chiar daca acest decret nu privea imobilele muncitorilor, functionarilor, intelectualilor si a pensionarilor, numeroase imobile apartinand acestor categorii sociale au fost la randul lor nationalizate.

Intre 1949 si 1969, marea majoritate a terenurilor agricole au fost transferate in patrimoniul cooperativelor agricole

9. Dupa caderea regimului comunist, Statul a adoptat o serie de legi cu scopul de a repara violarile pe care fostul regim le-a adus dreptului de proprietate.

10. Legile nr. 112/1995 si 10/2010 au consacrat principiul restituirii imobilelor nationalizate si a despagubirii banesti in cazul in care restituirea in natura era imposibila. Legea nr112/1995 a introdus plafonarea compensatiei banesti, dar legea nr. 10/2001 a desfiintat-o.

11. In ceea ce priveste terenurile agricole, legile nr. 18/1991, 169/1997 si 1/2000 au marit in mod succesiv suprafata terenurilor ce ar putea fi restituite. Ultima lege a oferit in premiera dreptul la o despagubire pentru terenurile a caror restituire nu mai era posibila.

12. Legea nr. 247/2005 a unit procedurile administrative de restituire a bunurilor vizate de legile mentionate mai sus.

13. Potrivit unui calcul partial al Guvernului, au fost inregistrate mai mult de 2 milioane de cereri intemeiate pe aceste legi, cuantumul estimat pentru a finanta toate despagubirile prevazute de ele ridicandu-se la 21 miliarde de euro.

B. Circumstantele ce privesc prezenta cauza

1. Fapte care privesc cererea nr. 30767/05 introduse de D-nele Maria Atanasiu si Ileana Iuliana Poenaru

14. In 1950, in baza decretului nr. 92, Statul a nationalizat mai multe imobile care ii apartineau D-ului Atanasiu, sotul primei petente si tatal celei de-a doua. Unul dintre aceste imobile era situat la nr. 189 pe Calea Dorobantilor, Bucuresti.

a) Demersuri efectuate in vederea restituirii imobilului situat Calea Dorobanţilor

15. La 15 mai 1996, bazandu-se pe dispozitiile legii nr. 112/1995, D-na Atanasiu a solicitat comisiei locale pentru aplicarea acestei legi, restituirea imobilului. Cererea a ramas fara raspuns. La 25 octombrie 1996, d-na Atanasiu a decedat si petentele au fost recunoscute drept unice mostenitoare.

16. Prin contracte incheiate in baza legii nr. 112/1995, intreprinderea care administra imobilul a vandut locatarilor cele noua apartamente din care era compus.

17. Printr-o actiune introdusa la 15 noiembrie 1999, petentele au reclamat imobilul in fata jurisdictiilor interne. Ele au invocat dispozitiile de drept comun care privesc respectarea dreptului de proprietate, pretinzand ca nationalizarea fusese ilegala in ceea ce il priveste pe D-ul Atanasiu. Ulterior, bazandu-se pe o scrisoare a primariei Bucuresti care arata ca trei apartamente nu erau vandute, petentele si-au limitat cererea la aceasta parte a imobilului.

18. Printr-o hotarare din 24 martie 2000, tribunalul Bucuresti a admis actiunea si a dispus restituirea cotei susmentionate din imobil. Tribunalul a considerat ca imobilul fusese ilegal nationalizat deoarece d-ul Atanasiu nu facea parte din categoriile sociale enumarate in decretul de nationalizare si ca, in consecinta, Statul nu putea sa se prevaleze de un titlu de proprietate valabil. Dupa ce a fost apelata si recurata de catre primarie, legalitatea acestei hotarari a fost confirmata, devenind astfel definitiva.

19. Prin actiuni in justitie separate, petentele au solicitat restituirea celorlalte apartamente. In total, au obtinut cinci decizii definitive, mai precis, deciziile curtii de apel Bucuresti din 1 iunie 2001, 19 mai 2004, 1 mai 2005, 5 mai 2005 si 30 octombrie 2007, obligandu-i pe cumparatori si pe autoritatile locale sa le restituie sapte apartamente. Pentru un alt apartament, ele au beneficiat de o decizie, care inca poate fi apelata, data la 30 noiembrie 2009 de tribunalul Bucuresti, care a obligat autoritatile locale sa le acorde o despagubire in bani. Ultimul apartament al imobilului face obiectul prezentei cereri. Fiecare dintre deciziile mai sus mentionate era fondata pe constatarea ilegalitatii nationalizarii imobilului.

b) Demersuri efectuate pe calea dreptului comun pentru restituirea apartamentului nr. 1

20. La 6 aprilie 2001, petentele au sesizat tribunalul Bucuresti cu o actiune in revendicare a apartamentului nr. 1, indreptata contra Primariei Mun. Bucuresti, intreprinderea care administra imobilul si sotii G., care cumparasera apartamentul. Ele au cerut de asemenea anularea contractului de vanzare-cumparare incheiat la 19 decembrie 1996.

21. Prin hotararea din 4 iunie 2002, tribunalul a admis actiunea, a constatat nulitatea vanzarii si a condamnat paratele sa restituire apartamentul petentelor. Instanta a considerat ca nationalizarea imobilului era ilegala si ca contractul de vanzare nu era valabil.

22. Prin decizia din 14 noiembrie 2002, Curtea de Apel Bucuresti a admis apelurile formulate de primarie si respectiv sotii G. Curtea a respins astfel actiune petentelor, considerand ca nationalizarea a fost legala si contractul de vanzare-cumparare era valabil pentru ca respectase conditiile impuse de legea nr. 112/1995. Petentele au declarat recurs.

23. Prin hotararea definitiva din 11 martie 2005, ICCJ a retinut recursul pentru examinare, dar a respins motivele petentelor si a declarat actiunea lor inadmisibila. ICCJ a considerat ca petentele au introdus actiunea dupa intrarea in vigoare a legii nr. 10/2001 (vezi paragrafele 25-27) si ca dupa aceasta data ele nu mai puteau sa ceara restituirea apartamentului in cauza decat in conditiile si conform procedurilor impuse de aceasta noua lege.

24. In ceea ce priveste cererea de anulare a contractului de vanzare-cumparare, ICCJ a confirmat legalitatea motivarii date de curtea de apel, insa a respins ca inadmisibila si cererea principala de restituire a apartamentului,

c) Demersuri efectuate in baza legii n^o 10/2001 pentru a obtine restituirea apartamentului nr. 1

25. La 9 august 2001, invocand dispozitiile legii nr. 10/2001, petentele au solicitat primariei Bucuresti restituirea intregului imobil situat in Calea Dorobantilor.

26. In lispa unui raspuns in termenul legal de saizeci de zile, petentele au introdus, la 26 iulie 2002, o actiune contra primariei. Prin hotararea din 10 noiembrie 2003, curtea de apel Bucuresti a admis actiunea si a obligat primaria sa emita o dispozitie prin care sa se pronunte asupra cererii petentelor. Dupa ce primaria a recurat aceasta hotarare, ICCJ a inlaturat apararea acesteia prin care pretindea ca intarzierea fusese datorata atitudinii petentelor, care au omis sa isi completeze dosarele. Prin decizia definitiva din 18 aprilie 2005, ICCJ a confirmat legalitatea hotararii atacate si a apreciat nici o culpa de natura sa justifice aceasta intarziere nu putea sa fie retinuta contra petentelor.

27. Printr-o scrisoare din 23 martie 2010 adresata agentului guvernamental roman, primaria a aratat ca analiza cererii este suspendata, asteptandu-se elementele lipsa.

2. Fapte ce privesc cererea nr. 33800/06 introdusa de D-na Ileana Florica Solon

28. In 1950, un teren apartinant parintilor petentei situat in Craiova a fost nationalizat. Dupa aceea, o parte din teren a fost amenajata ca gradina botanica si atribuita Universitatii Craiova, o institutie publica de invatamant superior.

29. La 28 iunie 2001, in baza legii nr. 10/2001, petenta a solicitat Universitatii Craiova sa fie despagubita pentru terenul nationalizat. Ea a aratat ca gradina botanica a Universitatii acoperea 1950 mp din suprafata totala de 2140 mp a terenului in cauza.

30. Prin hotararea nr. 600/A/2001 din 10 iulie 2001, Universitatea Craiova a respins cererea petentei pe motiv ca bugetul ei nu dispunea de fonduri care sa poata fi afectate unui asemenea despagubiri. De asemenea, Universitatea a trimis cererea petentei prefecturii din Dolj.

a) Cererea de chemare in judecata intocmita de petenta

31. La 18 iulie 2001, petenta a chemat Universitatea Craiova in judecata si a solciitat sa fie despagubita pentru terenul de 2140 mp, pe care il evaluase la 70 USD pe metru patrat.

32. La solicitarea Universitatii, tribunalul Doj a dispus in sedinta publica ca Statul, prin ministerul de Finante sa fie de asemenea introdus in cauza in calitate de parat.

33. Prin hotararea din 13 februarie 2003, tribunalul a respins pretentiile petentei, ca premature, pe motiv ca partea interesata ar fi trebuit sa astepte raspunsul prefecturii cu privire la aceasta cererea de despagubire. Totodata a considerat ca petenta a facut dovada dreptului de proprietate de pe urma parintilor sai cat si dovada nationalizarii abuzive.

34. Petenta a apelat aceasta hotarare.

35. La 21 noiembrie 2003, curtea de apel Craiova a admis apelul petentei, a desfiintat hotararea data de prima instanta si a anulat decizia nr. 600/A/2001. Aceasta se fonda pe o scrisoare din 13 noiembrie 2003 adresata de Universitatea Craiova prefecturii judetului Dolj, prin care prima institutie arata ca este de acord sa i se acorde o despagubire petentei. In dispozitivul deciziei sale, curtea de apel a estimat despagubirea datorata la suma de 70 USD pe metru patrat, conform conventiei incheiate de parti in timpul procesului. Ea a aratat de asemenea in motivarea hotararii ca petenta ar trebui sa beneficieze de aceasta despagubire atat timp cat a fost adoptata legea speciala care trebuie sa reglementeze modalitatile, cuantumurile si procedura

36. Atat petenta cat si Universitatea Craiova si Ministerul de Finante au formulat recurs contra acestei decizii pe motiv ca nu fusese incheiata nici o conventie intre parti.

De asemenea, petenta a sustinut ca hotararea atacata nu arata pe care dintre cele doua parate - Universitatea sau Statul roman - le-a obligat instanta sa plateasca despagubirile.

37. Prin hotararea definitiva din 30 martie 2006, ICCJ a respins recursurile si a confirmat legalitatea deciziei curtii de apel din Craiova din 21 noiembrie 2003. Inalta Curte a considerat ca, in conformitate cu articolul 23 din legea nr. 10/2001, Universitatea, care folosea terenul revendicat de petenta, avea obligatia, in cazul in care restituirea in natura a terenului nu se putea realiza, sa prezinte o oferta de despagubire pentru valoarea imobilului si sa comunice hotararea luata prefecturii judetului Dolj

38. ICCJ a mai constatatca, in timpul procesului, Universitatea Craiova a depus scrisoarea din 13 noiembrie 2003 prin care informa prefectura judetului Dolj ca ea este de acord cu acordarea unei despagubiri petentei in cuantumul pe care aceasta din urma il solicita. Instanta a considerat ca, prin continutul sau, aceasta scrisoare reprezinta o oferta facuta conform articolelor 24 si 36 ale legii 10/2001, oferta pe care de altfel petenta a si acceptat-o. In opinia Inaltei Curti, o asemenea oferta din partea Universitatii reprezinta o achiesare a paratei la pretentiile petentei.

Astfel, curtea de apel s-a limitat la a constata faptul ca Universitatea a luat masuri, in timpul procesului, pentru a-si respecta obligatiile prevazute de lege.

39. Inalta Curte a precizat de asemenea ca nici o obligatie concreta nu fusese stabilita fata de Statul roman, parte in proces, iar acordarea efectiva a cuantumului stabilit al reparatiei trebuia facut in conformitate cu procedura speciala reglementata de legea nr. 247/2005.

b) Urmarile administrative ale procedurii judiciare

40. Prin decizia din 27 ianuarie 2006, Universitatea Craiova a propus prefecturii din Dolj sa ii acorde petentei, pentru terenul de 2140 mp, despagubirea stabilita prin decizia din 21 noiembrie 2003 a curtii de apel Craiova. Decizia era intemeiata pe legea nr. 10/2001.

41. Autoritatii Nationala pentru Restituirea Proprietatilor (ANRP), printr-o scrisoare din 24 decembrie 2008, i-a solicitat Universitatii Craiova sa ia o decizie intemeiata pe legea nr. 247/2005. Prin urmare, Universitatea i-a propus prefecturii Dolj la 24 martie 2009 sa ii acorde petentei despagubirea in cauza. Ea a precizat ca dosarul urma sa fie transmis Comisei centrale pentru Stabilirea Despagubirilor (<<Comisia centrala>>).

42. Comisia centrala nu a informat petenta de urmarile acestei decizii. Pana astazi, partii interesate nu i-a fost oferita nici o despagubire.

43. In sedinta din 8 iunie 2010, Guvernul a aratat ca cererea petentei urma sa fie tratata cu prioritate.

A. Privire de ansamblu asupra principalelor dispozitii legislative care reglementeaza restituirea bunurilor nationalizate inainte de 1989 sau, in cazul in care acest lucru nu este posibil in natura, a despagubirii banesti aferente.

45. Principalele dispozitii legislative in materie au fost detaliate in hotararile Brumarescu c. Romaniei nr. 28342/95, §§ 34-35, CEDO 1999‑VII ; Străin si altii c. Romaniei, nr 57001/00, § 19, CEDO 2005‑VII ; Păduraru c. Romaniei, nr. 63252/00, §§ 23-53, CEDO 2005‑XII (extrase) ; Viaşu c. Romaniei, nr. 75951/01, §§ 30-49, 9 décembre 2008 ; Faimblat c. Roumanie, nr. 23066/02, §§ 16-17, 13 ianuarie 2009 ; Katz c. Romaniei, nr. 29739/03, § 11, 20 ianuarie 2009 ; Tudor Tudor c. Romaniei, nr. 21911/03, § 21, 24 martie 2009, si Matieş c. Roumaniei, nr. 13202/03, §§ 13-17, 8 iunie 2010. Acestea pot fi rezumate dupa cum urmeaza.

1. Cadru general

45. Legea nr. 18 din 19 februarie 1991 a fondului funciar a recunoscut fostilor proprietari si mostenitorilor acestora dreptul de restituire partiala a terenurilor agricole. Modificarea cea mai importanta a acestei legi a fost introdusa prin legea nr. 1 din 11 ianuarie 2000 care a oferit dreptul de restituire a 50 de hectare de persoana pentru terenurile arabile si 100 hectare pentru pasuni. Atunci cand restituirea nu era posibila, beneficiarii aveau dreptul la o despagubire baneasca.

46. Fiind vorba de imobilele nationalizate, in lipsa unei legislatii speciale care sa defineasca regimul juridic a acestor bunuri, tribunalele s-au considerat la un moment dat competente sa examineze problema legalitatii actelor de nationalizare si sa dispuna, in caz de constatare a nelegalitatii, restituirea bunurilor in cauza.

47. Intrarea in vigoare a legii nr. 112 din 25 noiembrie 1995 privind reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, a autorizat vinderea acestor imobile locatarilor. Restituirea lor fostilor proprietari sau mostenitorilor acestora era posibila doar daca locuiau in ele ca si locatari sau daca erau nelocuite. Cand restituirea nu era posibila, fostii proprietari puteau sa solicite o despagubire care era limitata.

48. In ceea ce priveste imobilele si terenurile care au apartinut organizatiilor minoritatilor nationale si a institutiilor bisericesti, ordonantele de urgenta ale guvernului cu nr. 83 din 8 iunie 1999 si 94 din 29 iunie 2000 prevedeau restitiurea lor in natura si, cand acest lucru nu era posibil, acordarea unei depsagubiri.

49. Legea nr. 10 din 8 februarie 2001 privind regimul juridic al imobilelor preluate abuziv de catre Stat a consacrat principiul restituire imobilelor respective. In cazul in care restituirea nu mai era posibila, fostii proprietari sau mostenitorii acestora puteau sa pretinda o reparatie neplafonata.

50. Legea nr. 1 din 30 ianuarie 2009 a stabilit ca imobilele vandute in baza legii nr. 112/1995 nu mai pot sa faca obiectul unei restituiri, ci numai a a altor masuri reparatorii. Posibilitatea de a alege intre actiunea in revendicare si procedura speciala de restituire prevazuta de legea nr. 10/2001 a fost inlaturata in favoarea celei din urma .

51. In afara de bunurile vizate prin dispozitiile legislative mai sus mentionate, Statul isi propune sa ofere despagubiri fostilor proprietari sau mostenitorilor acestora care si-au pierdut imobilele, terenurile sau recoltele abandonate pe anumite teritorii ca urmare a modificarilor frontierelor inainte de si in timpul celui de-al Doilea Razboi mondial. Prevazuta prin legile nr. 9/1998, 290/2003 si 393/2006 si coordonata de catre ANRP, procedura administrativa de oferire a despagubirilor pentru aceste bunuri este diferita de cea prevazuta pentru bunurile imobile nationalizate si fondurile necesare provin din bugetul Statului.

2. Procedura prevazuta prin legea nr 247/2005 pentru stabilirea cuantumului despagubirilor

52. Legea nr. 247/2005 privind reforma in justitie si proprietatea, care este in continuare in vigoare, a modificat intr-o modalitate esentiala legile anterioare de despagubire stabilind mai ales o procedura administrativa unitara pentru cererile care privesc bunurile vizate de legile nr. 1/2000 si 10/200 si de ordonantele de urgenta ale guvernului nr. 83/1999 si 94/2000.

53. Aceasta lege prevede ca atunci cand restituirea in natura este imposibila, beneficiarii masurilor reparatorii pot alege intre compensarea creantei lor prin bunuri si servicii si plata unei despagubiri calculata dupa <<practica si standardele interne si internationale in materie de despagubiri pentru imobilele si casele obtinute in mod abuziv de catre Stat>>.

54. Rolul principal la punerea in aplicare a acestei legi a fost incredintata catre doua structuri nou create: Comisia centrala pentru Stabilirea Despagubirilor si Autoritatea nationala pentru restituirea proprietatilor (<<ANRP>>)

55. Au fost introduse termene noi pentru introducerea cererilor de restituire sau de despagubire, mai precis saizeci de zile pentru terenurile agricole si sase luni pentru bunurile imobile care au apartinut institutiilor bisericesti si organizatiilor minoritatilor nationale.

56. Deciziile autoritatilor locale care acordau sau propuneau atribuirea despagubirilor trebuie sa faca obiectul unui control de legalitate din partea prefectului, care are responsabilitatea sa le transmita apoi catre Comisia centrala.

57. Dispozitiile care reglementeaza controlul legalitatii au fost precizate prin hotararea de guvern nr. 128 din 6 februarie 2008. Conform acestor dispozitii, daca prefectul considera ca decizia primarului sau a celorlalte autoritati administrative locale este ilegala, poate sa conteste pe calea contenciosului administrativ intr-un termen de un an de la emiterea deciziei.

58. La primirea dosarului, Comisia centrala trebuie sa verifice legalitatea refuzului restituirii bunului imobil si apoi sa transmita dosarul unor <<evaluator agreat>> pentru ca acestia din urma sa stabileasca cuantumul despagubirii. Pe baza raportului de evaluare, Comisia centrala elibereaza un <<titlu de despagubire>> sau retrimite dosarul autoritatilor locale pentru reexaminare.

59. Legea nr. 247/2005 nu stabileste nici termenele nici ordinea in care Comisia centrala trebuie sa solutioneze dosarele. La 28 februarie 2006, Comisia centrala a hotarat ca ordinea solutionarii dosarelor sa fie aleatorie. La 16 septembie 2008, a revenit asupra propriei decizii si a hotarat sa solutioneze aceste dosare in ordinea inregistrarii lor.

3. Proceduri stabilite prin legea nr. 247/2005 pentru plata despagubirilor

60. In scopul platii despagubirilor de catre Comisia centrala, a fost creat un fond inchis de investitii, numit "Proprietatea". Capitalul acestui fond este in ce mai mare parte constituit din active ale Statului in diferite intreprinderi.

61. Legea nr. 247/2005 a stabilit ca fondul Proprietatea trebuie sa ia, intr-un termen de treizeci de zile numarate de la infiintarea acestuia, masurile necesare in vederea cotarii actiunilor sale la bursa, pentru ca beneficiarii deciziilor de despagubire emise in temeiul legilor de restituire sa poata sa-si vanda actiunile si sa poata primi pretul pe ele in orice moment.

62. Din iulie 2005, legea 247/2005 a fost modificata in mai multe randuri, atat in ceea ce priveste functionarea si finantarea fondului Proprietatea cat si privitor la modalitatile de calcul si procedurile de acordare a despagubirilor.

63. La 28 iunie 2007, guvernul a adoptat ordonanta de urgenta nr. 81/2007, care a modificat organizarea si functionarea fondului Proprietatea. Printre alte masuri, aceasta ordonanta, care a fost confirmata prin legeanr. 142 din 12 iulie 2010, acorda beneficiarilor de actiuni la fondul Proprietatea posibilitatea sa obtina o parte din suma in bani.

64. Conform hotararii de guvern nr. 128 din 6 februarie 2008 privind punerea in aplicare a ordonantei nr. 81/2007, dupa emiterea <<titlului de despagubire>> de cate Comisia centrala, partea interesata poate alege intre a primi o parte din suma in bani (in limta de 500 000 Lei RON) si restul in actiuni, sau sa primeasca intreaga suma in actiuni. Aceasta alegere trebuie facuta cu ajutorul ANRP care trebuie sa inlocuie <<titlul de despagubirie>> printr-un <<titlu de plata>> corespunzator cuantumului sumei de platit in bani si un <<titlu de conversie>> corespunzator restului sumei de convertit in actiuni la fondul Proprietatea.

65. Alegerea se poate face intr-un termen de trei ani pornind de la emiterea de catre Comisia centrala a <<titlului de despagubire>>. Optiunile trebuie examinate in ordine cronologica, dar nici un termen nu este prevazut in acest scop.

66. Plata sumelor in bani mai mici sau egale cu 250 000 RON trebuie sa fie facuta intr-un termen de un an incepand de la data emiterii titlului de plata si de doi ani pentru sumele cuprinse intre 250 000 si 500 000 RON.

67. Prin OUG nr. 62 din 30 iunie 2010, plata sumelor in bani a fost suspendata pentru o perioada de doi ani pentru a fi mentiut echilibrul bugetar. In aceasta perioada, <<titlurile de despagubire>> nu pot fi convertite decat in actiuni la fondul Proprietatea.