La 18.09.2015, Marea Cameră a CEDO, în decizia definitivă pronunțată în cazul Gherghina c. României (cererea nr. 42219/07), a declarat, în majoritate, cererea reclamantului inadmisibilă.

În speță este vorba desre cererea unui student handicapat care a acuzat imposibilitatea de a continua studiile universitare din cauza neadaptării construcțiilor instituțiilor de învățământ pentru uzul și accesul persoanelor handicapate.

Curtea, amintind că cei care doresc să introducă o cerere împotriva unui stat la CEDO au obligația să exercite mai întâi căile de atac oferite de sistemul juridic național, a considerat că motivele invocate de către reclamant pentru a justifica de ce nu a exercitat aceste căi de atac nu au fost convingătoare.
Curtea a arătat în mod concret că reclamantul ar fi putut:

• să solicite instanțelor civile din România o hotărâre prin care să oblige instituțiile universitare respective să amenajeze o rampă de acces și să se doteze cu echipamentele adaptate nevoilor sale;
• să introducă o acțiune în pretenții pentru a obține reparația prejudiciilor suferite;
• să conteste la instanța de contencios administrativ decizia prin care a fost exclus din universitate pe motivul că nu a obținut suficiente puncte la examentul de continuare a studiilor.

Dacă d-ul Ghergina avea dubii cu privire la posibilitatea de a obține o hotărâre judecătorească, era obligația sa să încerce să le confirme adresându-se instanțelor naționale, furnizându-le astfel oportunitatea să dezvolte jurisprudența internă în domeniul protecției drepturilor persoanelor handicapate.
Raritatea hotărârilor prin care o instanță obligă o instituție să-și adapteze construcția pentru a putea fi folosită de persoanele cu handicap nu este surprinzătoare, având în vedere că tendința de a proteja mai bine drepturile persoanelor handicapate este o ramură a dreptului relativ recentă.
În concluzie, d-ul Gherghina nu le-a oferit instanțelor naționale oportunitatea de a preveni sau de a reparara în cadrul ordinii juridice interne eventualele încălcări ale Convenției și Curtea a respins cererea ca inadmisibilă pentru neepuizarea căilor de atac interne.