JurisprudentaCEDO.com logo

Condițiile de detenție din închisori atrag alte două condamnări ale României la CEDO

Comentarii

gratiiLa 30 iulie 2013, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a comunicat două noi hotărâri ce au la bază cereri formulate împotriva statului românȘ Mircea Dumitrescu c. României (cererea nr. 14609/10) și Toma Barbu c. României (cererea nr. 19730/10).

Mircea Dumitrescu c. României (cererea nr. 14609/10)

În prima speță, reclamantul este Mircea Dumitrescu, cetățean român născut în 1952 și domiciliat în București. Reclamantul Mircea Dumitrescu, care este paralizat din copilărie, s-a plâns de condițiile detenției sale din perioada mai 2009-august 2011 în închisoarea Jilava, unde fusese deținut ca urmare a condamnării sale pentru mai multe infracțiunii de deturnări de fonduri și înșelăciune.

Invocând articolul 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (interzicerea tratamentelor inumane sau degradante), el a acuzat în principal suprapopularea carcerală, condițiile rele de igienă și lipsa instalațiilor pentru persoanele cu handicap. El a afirmat că, neavând la dispoziție un scaun cu rotile personal sau un însoțitor, a depins exclusiv de colegii de celulă pentru cele mai elementare nevoi, de exemplu pentru a merge la toaletă, pentru a-și face duș sau pentru a se deplasa prin închisoare. 

Reclamantul a mai invocat și articolul 8 din Convenție (dreptul la respectarea vieții private și familiale), plângându-se, în acest sens, în principal de plasamentul fiului său într-un centru de asistență socială.

CEDO a constatat că a fost încălcat a articolul 3 - cu privire la condițiile de detenție ale reclamantului, însă nu și articolul 8.

Statul român va trebui să îi plătească deținutului Mircea Dumitrescu, cu titlu de satisfacție echitabilă-daune morale, suma de 5.500 euro.

Toma Barbu c. României (cererea nr. 19730/10)

În cel de-al doilea caz, reclamantul este Daneil Toma Barbu, cetățean român născut în 1968 și domicilat în București. El s-a plâns de condițiile detenției sale din perioada august 2009-februarie 2010 în închisorile din Rahova și Jilva, unde era deținut ca urmare a condamnării sale pentru tentativă de furt calificat.

Invocând articolul 3 (interzicerea tratamentelor inumane sau degradante), el a acuzat în principal suprapopularea carcerală, lipsa încălzirii și relele condiții de igienă, afirmând că aceste condiții, inclusiv refuzul autorităților de a îi separa pe fumători de nefumători erau inadecvate, având în vedere numeroasele sale probleme de sănătate, în principal o problemă cardiacă gravă, un ulcer și o hepatită C cronică.

CEDO a constatat și în acest caz încălcarea articolul 3 - cu privire la condițiile de detenție ale reclamantului în închisorile Rahova și Jilava.

Cu privire la satisfacția echitabilă, reclamantul nu a făcut o cerere prin care să solicite o sumă cu titlu de daune materiale sau morale.


Condițiile de detenție din închisori atrag alte două condamnări ale României la CEDO

Acces rapid decizii CEDO

Hotărâri CEDO sortate după articolul încălcat:

Hotărâri CEDO sortate după statul pârât

Hotărâri CEDO sortate după anul pronunţării

Decizii CEDO noi pe site