Efectuarea raportului medical la trei zile dupa arestare Consecinte Pretinse rele tratamente Ancheta ineficace

CHIUJDEA contra României

Hotararea CEDO din 21 septembrie 2010 a Sectiei a III-a, avand la baza cererea cererea nr^. 4390/03

În fapt, petentul Chiujdea, nascut in 1975, in Romania, cu domiciliul in Fagaras, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile la aeroportul Otopeni, la data de 1 martie 2002, printr-o rezolutie a parchetului emisa in aceeasi zi. El era banuit ca ar fi comis un furt la sectia de politie din Voila. In timpul incarcerarii petentului, seful de sectie a redactat un proces-verbal care arata ca petentul nu prezenta urme de violenta corporala. Aceleasi precizari erau facuta si in fisa sa medicala de detinut, emisa la 4 martie 2002 de catre un medic al sectiei unde era arestat. Printr-o hotarare definitiva la 27 noiembrie 2002, petentul a fost condamnat la cinci ani de inchisoare pentru furt, in urma unei proceduri care a cuprins trei grade de jurisdictie.

La 19 aprilie 2002, petentul Chiujdea a facut o plangere la parchetul de pe langa tribunalul militar din Brasov, acuzand mai multi ofiteri de politie ai sectiei din Voila ca l-au incatuasat si legat cu sarma, lovindu-l cu pumnul si piciorul in zona stomacului, respectiv a ficatului, dupa ce a fost arestat la aeroport. El a sustinut ca ofiterii politiei l-au maltratat ca sa faca declaratiile pe care acestia i le dictau. Petentul a oferit parchetului mai multe declaratii care apartineau celor 3 colegi ai sai de celula, care aratau ca, in ziua in care petentul a fost intemnitat in aceeasi celula cu ei, acesta prezenta urme vizibile de violenta pe corp, ca nu putea sa coboare din pat, ca vomita sange si ca i-au fost refuzate de nenumarate ori cererile prin care solicita sa fie examinat de un doctor. In opinia petentului, fisa medicala care arata ca nu prezenta semne de violenta in momentul incarcerarii a fost realizata in lipsa sa si fara sa fie efectiv examinat de un doctor. In ciuda numeroaselor sale cereri, nu a fost examinat de nici un doctor care ar fi putut constata natura si gravitatea ranilor. A fost astfel deschisa o ancheta pentru a examina pretinsele vatamari corporale (articolul 180, alineatul 2 Cod penal) si comportamentul abuziv (art. 266, alineatul 2 Cod Penal). La 6 august 2002, parchetul a audiat pe doi dintre martorii-colegi de celula cu petentul. Primul dintre ei a detaliat starea petentului in momentul sosirii sale in celula : << Cand am iesit pentru programul de seara, am observat ca G.C. prezenta urme de violenta pe corp, mai exact era inrosit in diferite zone ale corpului. (...) Simtindu-se rau. G.C. a solicitat sa fie trimis la doctor, dar aceasta nu s-a intamplat. De altfel, in sectiile politiei din Fagaras, in general persoanele arestate nu sunt prezentate cabinetului medical cand sunt batute de catre cei care conduc ancheta, cum s-a intamplat si in cazul meu (...)>>. Cel de-al doilea martor a afirmat urmatoarele : <<(..) Atunci cand a ajuns in celula noastra, G.C. acuza dureri din cauza agresiunilor aplicate de agentii de politie cu scopul de a-l determina sa recunoasca faptele de care era incriminat. Imi amintesc ca G.C. a vomitat de cateva ori si nu a mancat timp de 2-3 zile, simtindu-se in continuare rau din cauza agresiunilor. Cand am parasit celula pentru programul de seara, am observat urme rosii la nivelul capului si pe corp, intelegand ca era vorba de urmele unor lovituri din partea politiei. (...)>>. Printr-o rezolutie din 19 februarie 2003, parchetul militar a dispus neinceperea urmaririi penale. Procurorul T.S. a considerat ca petentul nu a dovedit niciuna dintre afirmatiile sale legate de agresiunile suferite si ca, in orice caz, era recunoscut drept un delincvent foarte abil, care stie sa foloseasca orice oportunitate ca sa scape de responsabilitatea penala. Procurorul a afirmat de asemenea ca petentul ar fi incercat sa intimideze anchetatorii, recuzand chiar si procurorul responsabil de dosar. Aceasta decizie a fost infirmata, la 28 iulie 2003, de catre parchetul militar superior ierarhic, care a retrimis cauza in fata jurisdictiilor penale inferioare in baza noului cadru legislativ introdus de legea nr. 360/2002. Cauza a fost inscrisa pe rolul parchetului de pe langa tribunalul Brasov, care, la 4 februarie 2004, a ordonat NUP. Inainte de a pronunta acest NUP, parchetul i-a audiat pe B.D. şi U.G., cei doi agenti politie care l-au escorat pe petent de la aeroport la sediul politiei Fagarasi si pe R.IV., grefierul-dactilograf al parchetului de pe langa tribunalul Fagaras. Cei trei martori au afirmat ca arestare petentului s-a facut in mod legal, inclusiv trasule Bucuresti-Fagarasi, fara nici un fel de agresiune sau violenta din partea lor. Ei au afirmat de asemenea ca petentul, in momentul plasarii sale in arest, fusese examinat de doctorul sectiei care a redactat si o fisa medicala. R.I.V., grefierul-dactilograf al parchetului, a declarat ca a vazut petentul in ziua arestarii sale si ca nu a putut observa urme de agresiune la nivelul fetei acestuia. M.S., cel de al treilea detinut care a impartit celula cu petentul in momentul arestarii sale, a declarat ca nu a observat vreo indispozitie la petent in momentul arestarii sale, decat niste urme de contuzii sau violente la nivelul umarului stang. Parchetul l-a audiat de asemenea pe D.G.C., avocatul petentului, care a afirmat ca nu a observat urme de agresiuni asupra petentului in momentul interogatoriului din 1 martie 2002. Dupa ce a analizat toate marturiile, procurorul A.T. din parchetul de pe langa tribunalul Brasov a considerat ca nicio proba nu a facut dovada presupuselor rele tratamente pe care le-a acuzat petentul si ca plangerea penala fusese depusa ca o reactie in urma implicarii celor doi agenti de politie in ancheta penala de furt, aflata la baza condamnarii sale. Aceasta decizie a parchetului a fost confirmata la 13 mai 2004 printr-un NUP al parchetului de pe langa tribunalul Brasov, confirmata la randul sau printr-o hotarare din 22 iulie 2004 a tribunalului Brasov. Tribunalul a considerat ca procurorii au administrat in mod legal probele (marturii, procese-verbale de perchezitie corporala si fisa medicala redactata la momentul arestarii reclamantului) dar nu au gasit nici un indiciu al vreunei agresiuni aduse petentului. Tribunalul a motivat in continuare ca, in ciuda existentei marturiilor lui A.C., G.N.C. si M.S. care indica faptul ca au vazut urme de agresiuni suferite de reclamant, acesta din urma nu a reusit sa le dovedeasca. Petentul a recurat hotararea, recursul sau fiind admis prin hotararea definitiva a curtii de apel Brasov din 28 septembrie 2004, care a dispus retrimiterea cauzei la parchetul de pe langa tribunalul Brasov pentru a deschide urmarirea penala care sa stabileasca existenta unor rele tratamente suferite de petent. Curtea de apel a aratat ca au existant in speta un numar foarte mic de date care permiteau dovedirea sustinerilor petentului, ceea ce ar fi necesitat, prin urmare, din partea organelor de urmarire penala, aprofundarea investigatiilor. Curtea de apel a subliniat, in special, ca doi colegi de celula ai petentului au raportat ca au existat urme de violenta pe corpul petentului in ziua incarcerarii sale si ca abia dupa 4 zile de la arestarea sa petentul a fost prezentat unui doctor, interval de timp care ar fi putut permite urmelor de violenta de pe corpul sau sa dispara sau sa fie cel putin atenuate. Concluzionand, curtea de apel a apreciat ca parchetul trebuie sa clarifice daca procesul-verbal redactat de seful sectiei Fagaras care arata ca petentul nu prezenta nici o urma de violenta in momentul transferului sau in celula corespunde sau nu realitatii. Prin rezolutia din 11 mai 2005, parchetul de pe langa tribunalul Brasov a dispus NUP cu privire la ofiterii de politie denuntati de petent, considerand ca nici o prova nu dovedea ca acestia i-au aplicat lovituri petentului (art. 266 alin. 2 Cod Penal). In schimb, a dispus disjungerea dosarului de urmarire penala, in ceea ce priveste vatamarea corporala (art. 180, alin 2 din Codu penal), pentru a identifica autorii relelor tratamente administrate petentului la 1 martie 2002, retrimitand dosarul parchetului de pe langa tribunaul Fagaras ca sa continue ancheta. Petentul a atacat rezolutia de neincepere a urmarii penale a celor doi ofiteri de politie pe care ii denuntase. La 14 iunie 2005, parchetul de pe langa tribunaul Brasov a respins plangerea petentului si a confirmat legalitatea rezolutiei din 11 mai 2005. Procurorul C.R. a considerat ca NUP-ul din 11 mai 2005 a fost legal si ca era imposibil pentru procurori sa il audieze pe I.M., un al treilea martor, din cauza dificultatilor legate de identificarea acestuia din urma si, in sfarsit, ca din marturiile lui G.N.C., M.S. si A.C., by ar reiesi cu certitudine ca agresiunile fizice ar fi fost facute de cei doi agenti de politie. Nu reiese din elementele dosarului daca aceasta rezolutie de NUP a fost comunicata petentului. Restul dosarului de vatamare corporala in ceea ce priveste alti posibili agresori (excluzand politistii), a fost trimis parchetului de pe langa tribunalul Fagaras, care prin hotararea din 24 noiembrie 2005, a dispus neinceperea urmaririi penale pe motiv ca responsabilitatea penala cu privie la autorii vatamarilor corpoarale acuzate fusese prescrisa. Aceasta rezolutie a fost mentinuta, in ciuda contestatiilor (plangerilor) ce au urmat din partea petentului, prin rezolutia din 27 decembrie 2005 a procurorului ierarhic superior de pe langa tribunalul Fagaras si printr-o hotarare a aceluiasi tribunal din 20 februarie 2006, si respectiv hotararea definitiva din 12 mai 2006, care au confirmat ca termenul de prescriptie a raspunderii penale fusese depasit, termen care, in materia vatamarilor corporale, era de trei ani, incepand cu data faptelor, si ca de acum, nu mai era posibila nici o alta incepere a urmaririi penale fata de autorii faptei.

Fiind vorba de acte de violenta comise de agentii politiei impotriva persoanelor fizice, reglementarile relevante din legislatia interna sunt Art. 180 Cod penal, Art. 181 Cod penal si Art. 246 Cod penal precum si art. 10 C. proc. pen., art. 278-1 C. proc. pen (care a permis oricarei persoane interesate sa contesta in fata tribunalului o rezolutie de neincepere dispusa de parchet). Conform recomandarilor CPT (Comitetul pentru Prevenirea Torturilor), indeplinirea unei examinari medicale, cat si respectarea dreptului de a avea un avocat si a dreptului de a putea informa un tert despre starea de detentie, reprezinta drepturi fundamentale privind combaterea relelor tratamente ale persoanelor detinute, drepturi care ar trebui sa fie respectate de la inceputul privarii de libertate, indiferent daca persoana in cauza se afla sub custodia politiei sau este arestata.

In ceea ce priveste pretinsa incalcare a articolului 3 din Conventie si a admisibilitatea plangerii astfel intemeiata, Curtea a amintit ca regula epuizarii cailor de atac interne enuntata de art. 35 § 1 urmareste sa dea Statelor posibilitatea de a remedia situatia in ordinea lor juridica interna, inainte sa raspunda de actele lor in fata unei organizatii internationale. (Egmez contra Ciprului). In acest sens, un petent trebuie sa faca o utilizare obisnuita a remediilor interne care ar putea fi eficace si suficiente. Atunci cand o cale de atac a fost folosita, utilizarea unui alt remediu al carui scop este practic acelasi nu este necesar. (Günes contra Turciei).

Curtea a observat ca in speta, vazand copiile dosarului de urmarire penala depus de parti, nu exista nici o dovada a comunicarii, conform art. 277 C. proc. pen., a rezolutiei de NUP din 14 iunie 2005 data de parchetul de pe langa tribunalul Brasov. In orice caz, rezolutia din 24 noiembrie 2005 a parchetului de pe langa tribunalul Fagaras a constatat prescrierea raspunderii penale pentru faptele denuntate de petent. Or, in conformitate cu dreptul intern in vigoare, raspunderea penala pentru faptele reclamate de petent erau prescrise incepand cu 1 martie 2005. Curtea nu poate, prin urmare, sa ii reproseze petentului ca nu a contestat rezolutia din 14 iunie 2005. Prin urmare, exceptia ridicata de Guvern trebuie sa fie respinsa. Curtea constanta ca aceste plangeri nu sunt in mod vadit nefondata in sensul articoului 35 § 3 al Conventiei. A constat de asemenea ca nu este incident nici un alt motiv de inadmisibilitate, declarandu-le prin urmare admisibile.

Pe fond, in ceea ce priveste art. 3 al Conventiei, petentul se plange pe de o parte de relele tratamente aplicate de agentii de politie si, pe de alta parte, de caracterul ineficace al anchetei efectuate de autoritati. Prin urmare, Curtea a considerat oportuna examinarea ambelor plangeri.

Aprecierile Curtii privind presupusa incalcare a aspectului procedural al art. 3 din Conventie : Curtea a reamintit ca, atunci cand o persoana afirma ca functionari ai Statului i-au aplicat un tratament contrar articolul 3, autoritatile competente sunt obligate sa efectueze o ancheta oficiala si eficace, care sa permita stabilirea faptelor cat si identificarea si pedepsirea celor care se fac responsabili (Assenov si altii contra Bulgariei). Daca lucrurile nu ar functiona astfel, interzicerea legala generala a torturii si a tratamentelor inumane sau degradate ar fi, in ciuda importantei sale fundamentale, ineficace in practica, si ar da posibilitatea in anumite cazuri functionarilor Statelor sa incalce, bucurandu-se de o impunitate virtuala, drepturile celor care sunt supusi controlului lor (Caloc contra Frantei si Batu si altii contra Turciei). In plus, atunci cand un functionar public este acuzat de rele tratamente, este extrem de important, referitor la o cale de atac eficienta, ca procedura penala si pedeapsa sa nu fie lovite de prescriptie. (Erdogan si altii contra Turciei). Articolul 3 impune si ca ancheta in cauza sa fie suficient de aprofundata : autoritatile care se ocupa de ancheta trebuie sa incerce sa stabileasca cu buna-credinta circumstantele spetei, fara sa neglijeze probele pertinente sau sa grabeasca finalizarea anchetei pe baza unor concluzii pripite sau nefondate. Autoritatile sunt obligate, pe de alta parte, sa stranga si sa pastreze probele necesare stabilirii situatiei de fapt, fie ca este vorba – de exemplu – de declaratiile martorilor sau de probele materiale (a se vedea hotararea Zeliof contra Greciei).

Revenind la faptele din prezenta cauza, Curtea a observat ca in plangerea formulata la 19 aprilie 2002 la parchetul de pe langa tribunalul militar Brasov, petentul a facut o descriere suficient de detaliata a relelor tratamente suferite, fapt care justifica o ancheta din partea autoritatilor interne, conform dispozitiilor art. 3. In acest sens, Curtea a observat ca la scurt timp dupa primirea plangerii din 19 aprilie 2002, parchetul a deschis si efectuat o ancheta pentru vatamare corporala si comportament abuziv. Aceasta ancheta s-a terminat la 12 mai 2006, tribunalul Brasov, confirmand neinceperea urmaririi penala la 24 noiembrie 2005 si respingand plangerea petentului motivand ca raspunderea penala a presupusilor autori s-a prescris. Ramane de apreciat caracterul eficace al investigatiilor efectuate (Krastanov contra Bulgariei). Pentru a verifica presupusa maltratare petrecuta la sectia din Voila, procurorul a strans declaratiile unor persoane care l-au vazut pe petent in ziua pretinsului incident, indeosebi colegi de celula, ofiteri de politie care l-au escortat, pe avocatul sau si un grefier dactilograf). Curtea a observat de la bun inceput ca petentul a fost examinat medical de abia la 4 martie 2002, adica la trei zile dupa evenimentele denuntate de acesta. Curtea a notat de asemenea pretinsa imposibilitate a petentului de a fi examinat de un doctor inaintea acestei date, fapt confirmat prin declaratiile celor trei persoane cu care a impartit celula. In ceea ce priveste rezolutia din 19 februarie 2003, Curtea a notat ca motivele de respingere ale plangerii petentului sunt fundamentate, in afara lipsei de dovezi care sa confirme afirmatiile contestatorului, pe aprecierile personale ale procurorului responsabil de ancheta, in ceea ce priveste eventualele motive subiective care stau la originea plangerii penale.Astfel, procurorul l-a descris pe petent drept un delincvent « abil » care « stie cum sa scape de raspunderea penala » si care « incearca sa ii intimiedeze pa anchetatori ». Referitor la rezolutia pronuntata mai tarziu, la 4 februarie 2004, aceasta s-a bazat pe marturiile politistilor implicati in incidentul din 1 martie 2002 si pe cea a grefierului dactilograf al parchetului de pe langa tribunalul Fagaras. Curtea a pus la indoiala impartialitatea martorilor, avand in vederea implicarea lor directa in evenimentele din 1 martie 2002. Mai mult, a observat contradicti in ceea ce priveste data controlului medical, agentii de politie afirmand ca acest control a fost efectuat in ziua in care reclamantul a fost pus sub custodie, in timp ce copia de pe fisa medicala indica o alta data.

In ceea ce priveste rezolutia din 13 mai 2004 a parchetului de pe langa tribunalul Brasov, confirmata de tribunalele interne, Curtea a sesizat ca parchetul s-a limitat a ii reprosa petentului ca nu si-a dovedit afirmatiile. Or, astfel cum reiese din elementele dosarului, singura proba care ar fi putut confirma sustinerile sale era raportul medical. Curtea a concluzionat ca absenta acestei probe este imputabila autoritatilor interne care nu au efectuat un control medical in momentul incarcerarii petentului. Aceasta afirmatie este confirmata si prin hotararea curtii de apel Brasov din 28 septembrie 2004. In aceasta privinta, Curtea a reamintit importanta deosebita a unei examinari medicale inaintea incarcerarii unei persoane. O asemenea examinare poate confirma nu numai daca persoana in caza poate sa fie interogata, dar si, in caz ca acuza tratamente contrare art. 3 al Conventiei, autoritatile sa nu fie obligate sa probeze contrariul. (Turkan contra Turciei). Sesizate de curtea de apel Brasov cu o cerere de efectuare a unor investigatii mai in detaliu asupra circumstantelor presupuselor agresiuni suferite de petent, date fiind dovezile care aratau ca el ar fi indurat astfel de violente, parchetele au constatat decat prescrierea raspunderii penale a presupusilor autori. Dupa parerea CEDO, tinand cont de circumstantele cazului, acest fapt a inlaturat definitiv posibilitatea de a se stabili cu precizie daca petentul a fost agresat sau nu la data incarcerarii sale si de a se verifica veridicitatea acuzatiilor sale. Curtea a reamintit jurisprudenta sa conform careia nu se poate spune despre autoritati ca au actionat cu promptitudinea necesara si cu o diligenta multumitoare atunci cand procedurile penale impotriva functionarilor publici se finalizeaza prin prescrierea actiunii publice. Curtea nu a considerat ca exista vreun motiv care sa o faca sa ajunga la o alta concluzie in cauza de fata. Avand in vedere cele de mai sus, Curtea a concluzionat ca neregulile aratate au lipsit ancheta de eficacitate. Concluzionand, Curtea a stabilit ca a existat o incalcare a articolul 3 al Conventiei sub aspectul sau procedural.

In ceea ce priveste presupusa incalcare a aspectului de fond al articolul 3 din Conventie, Curtea a reamintit ca, atunci cand un individ este privat de libertate, utilizarea fortei fizice impotriva sa atunci cand ea nu este necesara avand in vedere comportamentul sau, aduce atingerii demnitatii umane si constituie, in principiu, o incalcare a dreptului garantat prin art. 3 (Tekin contra Turciei, Labita contra Italiei). La fel de adevarat este ca acuzatiile de abuz trebuie sa fie argumentate in fata Curtii prin dovezi corespunzatoare. Pentru stabilirea faptelor acuzate, Curtea se serveste de criteriul unei probe rezonabile, dincolo de orice indoiala ; totusi, o asemenea proba poate rezulta din mai multe dovezi sau prezumtii incontestabile, suficient de grave, precise si corespunzatoare. (Selmouni contra Frantei). Curtea a observat ca petentul a prezentat intr-un mod foarte detaliat pretinsele rele tratamente ale ofiterilor de politie. Conform marturiilor colegilor de celula care l-au vazut pe petent in ziua arestarii sale, acesta prezenta urme de lovituri. Aceste marturii sunt contrazise de celel ale celorlalte patru persoane care l-au vazut pe petent in ziua arestarii, inclusiv grefierul-dactilograf, avocatul sau si ofiterii de politie. Din raportul medical din 4 martie 2002 nu reiese vreo urma de violenta fizica. Curtea a facut din nou referire la concluziile legate de neregulile care au afectat eficacitatea anchetei penale efectuate de autoritatile internet, mai ales la neregulile legate de examinarea medicala a petentului si cele referitoare la lipsa promptitudinii si a diligentei in cadrul derularii unei anchete penale pornite impotriva unor functionari publici. In speta, tinand cont de elementele dosarului si de lipsa unor probe relevante si suficiente, din cauza nereusitei autoritatilor in a efectua o ancheta conforma exigentelor articolului 3 din Conventie, s-a dovedit imposibila stabilirea, pornind numai de la acuzatiile petentului cuprinse in diferitele plangeri adresate autoritatilor interne si Curtii, daca pretinsele rele tratamente i-au fost administrate de catre functionari publici astfel cum afirma. Elementele dosarului nu ofera indicii de natura sa sustina singure o asemenea concluzie fara vreo indoiala rezonabila. Concluzionand, nu a existat o incalcare privind aspectul de fond al art. 3 al Conventiei.

Asupra celorlalte pretinse incalcari, Curtea a observat ca petentul Chiujdea se plange in general de conditiile de detentie din inchisorile din Romania, fara sa indice care era situatia sa in inchisoarea unde era detinut, in concret. Tinand cont de elementele pe care le-a detinut si in masura in care a fost competenta sa cunoasca acuzatiile formulate, Curtea nu a constatat nici o incalcare aparenta a drepturilor si libertatilor garantate prin Conventia CEDO si trebuie sa le respinga ca fiind vadit nefondate in baza art. 35 al aceleiasi conventii.

In baza art. 41 al Conventiei, Curtea i-a acordat petentului 6.000 Euro cu titlu de daune morale. In ceea ce priveste cheltuielile de judecata, Curtea a statuat ca in conformitate cu jurisprudenta sa, un reclamant poate obtine rambursarea cheltuielior numai in masura in care li se stabileste in mod cert existenta, necesitatea si caracterul rezonabil al cuantumului lor. Avand in vedere ca petentul nu a depus documente justificative in sustinerea cererii sale de 2150 EURO cu titlu de cheltuieli de judecata si tinand cont de argumentele sus-mentionate, Curtea a respins solicitarea.

Cu privire la majorarile de intarziere, Curtea a considerat ca acestea trebuie calulate la valoarea dobanzii de creditare a Bancii centrale europene, majorata cu trei procente.

Pentru motivele aratate, Curtea, in unanimitate a declarat cererea admisibila in ceea ce priveste plangerii intemeiate pe articolul 3 al Conventiei si inadmisibila in rest. A statuat ca a existat o incalcare sub aspectul procedural al art. 3, dar nu si asupra aspectului de fond al aceluiasi articol. A hotarat de asemenea ca Romania trebuie sa ii plateasca petentului, in cele trei luni care se calculeaza din ziua in care hotararea va deveni definitiva conform art. 44 § 2 din Conventie, 6000 EURO (sasemiieuro), pentru daune morale, plus orice suma care ar putea fi datorata cu titlu de impozit, suma care trebuie transformata in moneda Romaniei, la cursul aplicabil la data platii. De asemenea la expirarea termenului de plata, cuantumul sumei va suporta majorarile de intarziere aratate mai sus. Respinge cererea de satisfactie echitabila formulata de reclamant in restul plangerii.