Hotararea CEDO din 21 septembrie 2010 a Sectiei a III-a, avand la baza cererea nr. 37188/06

La 1 decembrie, in timpul manifestatiilor anticomuniste care au avut loc la Cluj-Napoca, militarii au impuscat fiul petentului, B.Z.C., care manifesta intr-un grup de mai multe persoane, omorandu-l. 22 de manifestati au decedat atunci si 79 au avut rani grave ca urmare a evenimentului. Dupa acest eveniment, familiile victimelor au depus mai multe plangeri penale cu constituire ca parte civila, pentru omucidere, contra sase ofiteri implicati in acel incident. La 12 ianuarie 1990, petentul, tatal lui B.Z.C., s-a constituit parte civila in cadrul procesului penal. Toate plangerile penale au fost conexate intr-un singur dosar de ancheta. Printr-o ordonanta din 15 octombrie 1992, parchetul militar de pe langa I.C.C.J a ordonat neinceperea urmaririi penale. Dupa afirmatiile petentului Ballai, ca urmare a unei plageri pe care a formulat-o impreuna cu alte familii ale victimelor, parchetul a dat o noua ordonanta care a anulat-o pe precedenta si dispunand parchetelor ierarhic inferioare sa continue ancheta pentru a identifica responsabilii cu evenimentele din 21 decembrie 1989 si sa le stabileasca resonsapbilitatea. Printr-un rechizitoriu din 29 mai 1998, parchetul militar de pe langa ICCJ a considerat ancheta terminata si a ordonat retrimiterea dosarului la tribunal.

Printr-o decizie interlocutorie, secţia penală a ICCJ a hotarat la 25 ianuarie 1999 retrimiterea dosarului la parchetul militar pentru o neregularitate in ceea ce priveste competenta parchetului care a sesizat-o. La 5 mai 1999, parchetul de pe langa ICCJ a retrimis dosarul in fata sectiei penale a ICCJ. La 25 octombrie 2004, ICCJ sectiile unite, alcatuita din 9 judecatori, a casat o hotarare pe care sectia penala a pronuntat-o la 9 aprilie 2003 pentru motive de ordine procedurala. Printr-o decizie data la 23 mai 2005, ICCJ a condamnat anumiti ofiteri la pedepse cu inchisoare cu executare pentru crima. Aceeasi curte a dispus si platirea daunelor in favorea familiior victimelor, inclusiv a petentului, care se constituisera parti civile in 1990. Astfel, reclamantului i s-au acordat 75 milioane de lei vechi pentru cheltuielile cu inmormantarea fiului sau, 500 de milioane lei vechi ca daune morale si 50 de milioane lei vechi pentru diferite cheltuieli, respectiv in total 625 milioane lei vechi, in jur de 17300 euro. Contra acestei hotarari, celelalte parti civile, dar nu si petentul, au facut recurs. Printr-o hotarare din 20 martie 2006, ICCJ sectiile unite, completul de 9 judecatori, a respins recursul si a considerat ca hotararea din 23 mai 2005 este legala si temeinica.

In drept, asupra presupusei incalcari a articolelor 6 si 1 ale Conventiei. Reclamantul Ballai pretinde ca durata procedurii a incalcat principiul termenului rezonabil asa cum este prevazut de articolele 6 si 1 ala Conventiei

Asupra admisibilitatii, Curtea a amintit ca termenul de sase luni prevazut de articolul 35 § 1 urmareste sa asigure securitate juridica, garantand ca dosarele ce ridica probleme cu privire la Conventie sa fie examinate intr-un termen rezonabil si ca deciziile trecute sa nu fie susceptibile de a fi mereu contestate Aceasta regula marcheaza limita temporala a controlului pe care organele Conventiei il efectueaza si indica persoanelor fizice ca si autoritatilor, perioada după care acest control nu mai poate fi exercitat. (a se vedea, printre altele, cauza Walker contra. Marea Britanie). Ca regula generala, termenul de sase luni incepe sa curga de la data deciziei definitive intervenite in cadrul procedurii de epuizare a cailor de atac interne. Totodata, atunci cand este clar de la inceput ca petentul nu dispune de vreo cale efectiva de atac, termenul de sase luni incepe din data actelor sau masurilor contestate sau de la data la care interesatul a luat cunostinta sau resimte efectele sau prejudiciul (Dennis si altii contra Marea Britanie). In plus, articolul 35 § 1 nu poate fi interpretat la modul ca petentul trebuie sa sesizeze curtea cu plangerea sa inainte ca speta ce are ca obiect aceasta plangere sa fie solutionata printr-o hotarare interna definitive. Curtea a notat de la inceput ca Guvernul nu a ridicat exceptia nerespectarii termenului de sase luni. In speta, Curtea a notat ca petentul nu a recurat hotararea din 23 mai 2005 a ICCJ, dar ca a sesizat Curtea numai dupa sfarsitul procedurii, respectiv dupa hotararea din 20 martie 2006, pronuntata in recurs. In acest sens, Curtea a remarcat ca la data respectiva, nu exista nici o cale interna eficace ca sa remedieze durata excesiva a procedurii. De altfel, hotararea din 20 martie 2006 a ICCJ, putea avea o influenta decisiva fata de hotararea din 23 mai 2005 care nu era definitiva si nu era executorie pentru petent. In aceste conditii, sesizand Curtea dupa pronuntarea hotararii definitive din 20 martie 2006 a ICCJ, in cauza, petentul a reactionat cu o promptitudine rezonabila in sensul articolului 35 § 1 al Conventie. Curtea a constatat ca aceasta plangere nu este in mod evident nefondata in sensul articolului 35 § 3 al Conventiei si a subliniat ca nu se loveste de nici un alt motiv de inadmisibilitate.

Pe fond, Guvernul a considerat ca speta in cauza are o complexitate deosebita, implicand mai multe victime si parti civile si a necesitat mai multe expertize medico-legale si audierea unui numar important de martori. A apreciat de asemenea ca durata procedurii trebuie calculata del 20 iunie 1994, data ratificarii Conventie de catre Romania, pana la 23 mai 2005, data la care ICCJ s-a pronuntat in prima instanta, pentru ca reclamantul nu atacase aceasta hotarare. In ceea ce priveste audierea martorilor, Guvernul a invocat dificultatea autoritatilor judiciare de a ii aduna pe toti in timp util si ca in speta tribunalele interne au aratat diligenta, analizand probe si interogand martori, la fiecare audiere publica. Referindu-se la jurisprudenta Curtii, Guvernul solicita sa se constante ca in speta durta procedurii a fost rezonabila.

Reclamantul a sustinut ca activitatea tribunalelor nu a fost una condusa de principiul celeritatii, asa cum o prevede art 6 § 1 al Conventiei. A afirmat si ca termenele acordate intre infatisari au fost excesiv de lungi si ca in orice caz, numai din pricina unor erori procedurale instantele interne au anulat hotararile si au retrimis cauza, in mai multe randuri, ca sa fie judecata din nou. El sustine ca, in ciuda complexitatii dosarului, situatia de fapt in speta era relativ clara. Dupa parerea lui, procedura nu a fost facuta cu celeritate din cauza erorilor comise de primii anchetatori.

Curtea a estimat ca perioada care trebuie luata in consideratie incepe de la 20 iunie 1994, data ratificarii Conventiei de catre Romania si se termina la 20 martie 2006, data deciziei ICCJ. Aceasta perioada este deci de 11 ani si noua luni, pentru doua nivele de jurisdictie. Curtea a reamintit ca, in situatii asemanatoare celei in cauza, tinand cont de criteriile ce emana din jurisprudenta sa bine stabilita in materie, a constatat o incalcare a termenului rezonabil. (a se vedea, printre multe altele, Frydlender contra Franta,; Gorou contra Greciei, si Carstea si Grecu contra Romaniei).

In speta, Curtii i-a fost suficient sa observe ca in doua randuri deciziile date de tribunalele interne au fost desfiintate, cu retrimitere spre judecare, indeosebi pentru erori de natura procedurala care nu sunt imputabile petentului (nereguli de ordin procedural si erori de competenta) Mai mult, retrimiterea cauzei spre rejudecare putea dura la infinit, nici o dispozitie legale neputand sa-i puna sfarsit. (a se vedea Ispan contra Romanien si mutandis mutandis, Wierciszweska contra Poloniei). Dupa parerea Curtii, instantele nationale trebuiau sa actioneze cu mai multa diligenta tinand cont de obiectul litigiului.

Dupa ce a examinat toate elementele care i-au fost invederea si avand in vedere jurisprudenta in materie, Curtea a estimat ca in speta durata procedurii litigioase nu a raspuns exigentelor unui termen rezonabil. Prin urmare, a existat o incalcare a articolului 6 § 1 al Conventiei.

Cu privire la alte pretinse incalcari, reclamantul s-a mai plans si de cuantumul insuficient al dezdaunarilor acordate de ICCJ (articolul 1 din Protocolul 1 al Conventiei) si de o discriminare in acest sens in raport cu alte parti civile (articolul 14 al Conventie)

In acelasi timp, in cadrul procedurii desfasurate in fata ICCJ, petentul nu a formulat o cale de atac impotriva hotararii din 23 mai 2005, atunci cand avea posibilitatea sa o faca. Prin urmare aceste plangeri au trebuit respinse pentru neepuizarea cailor interne de atac, aplicand articolul 35 §§ 1 si 4 ale Conventiei

In aplicarea art. 41 al Conventiei, Curtea a constatat ca o indemnizatie pentru suferintele indurate de petent a fost deja acordata de instantele interne. Curtea estimeaza ca petentul a avut cu siguranta un prejudiciu moral legat de durata nerezonabila a procedurii prin care incerca sa obtina o despagubire ca urmare a faptului ca si-a pierdut fiul. Curtea a statuat ca echitabil este sa i se acorde petentului suma de 8000 EURO cu titlu de prejudiciu moral. Cu privire la alte cheltuieli pe care le-a solicitat petentul, Curtea i-a amintit acestuia ca in baza art. 41 al Conventiei, pot fi rambursate numai cheltuielile cu privire la care se stabileste ca au fost efectiv suportate de petent, care corespund unei necesitati si care au un cuantum rezonabil ( a se vedea, printre altele, Nikolova contra Bulgaria). Tinand cont de faptul ca petentul nu a justificat cheltuielile pe care le-a solicitat, Curtea a hotarat sa nu-i ofere nici o suma cu acest titlu.

Cu privire la majorarile de intarziere, Curtea a considerat ca acestea trebuie calulate la valoarea dobanzii de creditare a Bancii centrale europene, majorata cu trei procente.

Pentru toate motivele expuse, Curtea a declarat, in unanimitate, cererea admisibila in ceea ce priveste capatul de cerere referitor la durata excesiva si inadmisibila in rest. A considerat ca a existat o incalcare a articolului 6 § 1 al Conventiei. De asemenea, Statul parat trebuie sa ii plateasca petentului, in trei luni incepand cu data cand decizia va deveni definitiva conform articolului 44 § 2 al Conventiei, 8000 euro (optmiieuro), suma care trebuie transformata in moneda Statului parat, la cursul aplicabil la data platii, pentru daune morale, plus orice alta suma care ar trebui datorata cu titlu de impozit. Majorarile de intarziere, vor trebui calculate la valoarea dobanzii de creditare a Bancii centrale europene, majorata cu trei procente. In sfarsit, respinge celelalte cereri de dezdaunare.