Marea Cameră a CEDO a pronunţat astăzi, 23 februarie 2011, hotărârea în cauza Creangă c. României (cererea nr. 29226/03). Cauza are ca obiect privarea de libertate a unui poliţist în cadrul unei anchete penale de mare anvergură care urmărea destructurarea unei reţele de trafic de produse petroliere.

În cauză, reclamantul, d-ul Sorin Creangă, este cetăţean român, născut în 1956 şi domicilat în Bucureşti (România). Ofiţer al poliţiei judiciare din cadrul eşpoliţiei Bucurti, el a fost convocat şi apoi interogat de PNA (Parchetul Naţional Anticorupţie-actual DNA), în cadrul unei anchete penale referitoare la furtul unor produse petroliere prin conducte aflate în împrejurimile Bucureştiului.

La 15 iulie 2003, d-ul Creangă şi alţi colegi poliţişti au fost citaţi la PNA ca să depună declaraţii pentru ancheta penală. La 16 iulie 2003, în jurul orelor 12, procurorul l-a informat pe reclamant că a fost începută urmărirea penală împotriva sa şi a altor 10 colegi poliţişti pentru fapte de luare de mită, complicitate la furt şi constituire de grup infracţional. În jurul orei 22, procurorul l-a plasat in arest preventiv pe d-ul Creangă şi pe mai mulţi agenţi de poliţie. La 18 iulie 2003, Curtea de Apel Militară a prelungit pentru 27 de zile arestul preventiv. D-ul Creangă şi ceilalţi coinculpaţi au recurat respectiva decizie. Printr-o hotărâre din 21 iulie 2003, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul, a casat hotărârea şi a dispus repunerea în libertate a d-ului Creangă şi a celorlalţi coinculpaţi. Procurorul general al României a formulat atunci recurs în anularea acestei hotărâri, apreciind că CSJ a comis grave erori de drept. Printr-o hotărâre definitivă din 25 iulie 2003, CSJ a admis recursul în anulare al procurorului. CSJ a apreciat că detenţia provizorie era justificată, dosarul cauzei conţinând probe suficiente care să demonstreze că fiecare dintre inculpaţi ar fi putut comite faptele pentru care erau acuzaţi.

La 25 iulie 2003, d-ul Creangă a fost plasat în arest preventiv. Printr-o hotărâre interlocutorie din 29 iunie 2004, Tribunalul Militar a dispus repunerea sa în libertate, cu interdicţia de a părăsi ţara. Printr-o hotărâre pronunţată la 22 iulie 2010, Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat pe d-ul Creangă la o pedeapsă de trei ani cu suspendare pentru luare de mită şi favorizarea infractorilor.

Plângerea în faţa CEDO

Invocând articolul 5 § 1 (dreptul la libertate şi siguranţă), reclamantul a susţinut că privarea sa de libertate din 16 iulie 2003 a fost lipsită de bază legală. El a mai susţinut şi că ordonanţa de plasare în arest preventiv luată împotriva sa la 16 iulie 2003 nu a fost motivată prin elemente concrete, în principal referitoare la pericolul public pe care l-ar fi putut reprezenta de punerea sa în libertate. De asemenea, el a considerat drept nelegală arestarea sa preventivă din 25 iulie 2003, după intervenţia procurorului general.

Reclamantul a introdus cererea în faţa CEDO la 4 septembrie 2003. În hotărârea de cameră din 15 iunie 2010, Curtea a concluzionat, în unanimitate, că a fost încălcat articolul 5 § 1 în ceea ce priveşte privarea de libertate a d-ului Creangă la 16 iulie 2003 între orele 10 şi 22 şi al arestării sare la 25 iulie 2003,ca urmare a recursului în anulare al procurorului general. Curtea a considerat că nu a existat o încălcare a art. 5 § 1 în ceea ce priveşte arestarea reclamantului din intervalul 16-18 iulie 2003. La 3 septembrie 2010, Guvernul a solicitat trimiterea cauzei în faţa Marii Camere a CEDO conform articolului 43 din Convenţie. La 22 noiembrie 2010, colegiul Marii Camere a acceptat această cerere.

În hotărârea Marii Camere pronunţate la 23 februarie 2011, CEDO a reamintit că este esenţial ca raţiunea privării de libertate în virtutea dreptului intern să satisfacă criteriul "legalităţii" stabilit de Convenţie, Curtea subscriind integral la concluziile hotărârii de cameră din 15 iunie 20120 şi apreciind că a existat o încălcare a art. 5 § 1 din Convenţie.

Ca şi satisfacţie echitabilă, Curtea a stabilit ca statul român să-i plătească reclamantului 8000 EUR cu titlu de daune morale şi 500 EUR cheltuieli de judecată.

Judecătorii Bratza, Costa, Garlicki, Gyulumyan, Myjer, Hirvelä, Malinverni, Vučinić şi Raimondi au exprimat opinii separate.