Prin hotărârea sa definitivă din 29/09/2011, CEDO a declarat drept inadmisibile toate plângerile formulate în cauza Zelca şi alţii c. României (cererea nr. 65161/10)

Cei 415 de reclamanti de cetăţenie română care au formulat plângerea în discuţie sunt sau, după caz, au fost, angajaţi ai Direcţiei Finanţelor Publice Constanţa (instituţie bugetară). În noiembrie 2008, organizaţia din Constanţa a Sed Lex (Alianţa Naţională a Sindicatelor Bugetarilor), din care erau membri toţi reclamanţii, a formulat o petiţie adresată angajatorului lor. 

Prin această petiţie, formulată în numele tuturor reclamanţilor, s-a solicitat recunoaşterea drepturilor acestora la anumite prime salariale. Mai exact, s-au invocat dispoziţii ale statutului funcţionarului public, solicitându-se adăugarea la salariul de bază, în mod retroactiv începând cu 2004, a două prime (o mărire a gradului lor şi a claselor lor salariale). Ei au apreciat că primele ar fi majorat cu 25% fiecare salariu de baza. Direcţia Finanţelor Publice Constanţa a respins cererile din petiţie, indicând în principal că legislaţia incidentă nu permite acordarea acestor prime şi că o direcţie regională de finanţe nu are competenţă să ia hotărâri în materie bugetară.

Reclamanţii au contestat decizia angajatorului lor în instanţă, susţinând că neaplicarea dispoziţiilor care le acordă primele era neconstituţională şi contrară CEDO. Ei au invocat jurisprudenţa altor instanţe române care acordaseră aceleaşi prime colegilor lor funcţionari. Instanţa de fond le-a respins cererea în aprilie 2009, pe motiv că, chiar dacă aceste prime fuseseră prevăzute de lege, niciuna dintre dispoziţii legale nu indica în mod precis cuantumul de plată şi nici modul în care el s-ar putea calcula.

În ianuarie 2010, Curtea de Apel Constanţa a respins recursul formulat de reclamanţi împotriva sentinţei primei instanţe. În motivarea sa, CA Constanţa a indicat recursul în interesul legii (RIL) pronunţat la 21 septembrie 2009. Prin această decizie, Înalta Curte a confirmat că jurisprudenţa privind atribuirea primelor funcţionarilor era neunitară şi a hotărât că instanţele nu pot acorda prime ale căror cuantum nu era stabilit prin lege.

Plângeri, procedura şi alcătuirea Curţii

Plângerea a fost trimisă Curţii Europene a Drepturilor Omului la 22 iulie 2010.
Invocând articolele 6 (dreptul la un proces echitabil) şi 14 (interzicerea discriminării) ale CEDO şi articolul 1 al Protocolului 1 al Convenţiei (protecţia proprietăţii), reclamanţii au susţinut în principal că instanţele în mod greşit au respins acţiunea lor şi nu au ţinut cont de existenţa unei practici neunitare în materie, procedura de judecată fiind astfel, în opinia lor, inechitabilă. Ei au afirmat că au fost în mod greşit privaţi de dreptul lor la primele în discuţie şi că au fost victimele unor discriminări în raport cu colegii lor care obţinuseră aceste prime.

Completul de judecată care a pronunţat hotărârea de inadmisibilitate a fost compus din:
Josep Casadevall (Andora), PREŞEDINTE
Corneliu Bîrsan (România),
Egbert Myjer (Olanda),
Ján Šikuta (Slovacia),
Ineta Ziemele (Letonia),
Nona Tsotsoria (Georgia),
Kristina Pardalos (San-Marino), JUDECĂTORI,

Decizia Curţii

Articolul 6 § 1 şi articolul 14

Curtea a reiterat că se poate pronunţa asupra erorilor de fapt sau de drept pe care le-ar fi comis o instanţă naţională numai dacă aceste erori aduc atingere drepturilor sau libertăţilor pe care le protejează Convenţia. O practică neunitară îndelungată a instanţelor naţionale în ceea ce priveşte interpretarea dreptului intern poate, într-adevăr, priva justiţiabilul de un proces echitabil. Curtea a trebuit deci să examineze dacă ordinea juridică a statului pârât a propus un mecanism capabil să asigure coerenţa jurisprudenţei naţionale într-un termen rezonabil.

Reclamanţii au beneficiat de principiul contradictorialităţii procesului. Respectiv, în cursul procesului, ei au putut să-şi prezinte mijloacele de probă şi să-şi expună în mod liber mijloacelede apărare care au fost examinate corespunzător de către judecător.

Constatările instanţelor judecătoreşti şi modul în care ele au interpretat dispoziţiile legale relevante nu pot fi considerate arbitrare sau nerezonabile.

Curtea a constatat că absenţa unor criterii precise pentru calcularea primelor acordate prin lege funcţionarilor a generat şi practica neunitară a instanţelor române în materie. Totodată, în decizia în interesul legii a ICCJ din septembrie 2009, s-au enunţat criteriile obligatorii de interpretare uniformă a textelor de lege în cauză, criterii pe care le-a aplicat şi Curtea de Apel Constanţa în motivarea deciziei sale.

În plus, persoanele interesate nu au citat nicio hotărâre judecătorească ulterioară RIL-ului care ar fi conţinut dispoziţii contradictorii deciziei de îndrumare a ICCJ.

Punând capăt într-un termen rezonabil divergenţei jurisprudenţiale în discuţie, dispoziţia prevăzută de codul de procedură civilă român cu privire la recursul în interesul legii s-a dovedit eficientă.
Prin urmare, plângerile pe care reclamanţii le-au formulat cu privire la articolul 6 sunt în mod vădit inadmisibile. Pentru acelaşi motiv au fost respinse şi plângerile întemeiate pe articolul 14 al Convenţiei.

Articolul 1 din Protocolul nr. 1

Curtea a reiterat că, în anumite situaţii, speranţa legitimă de a obţine un bun poate şi ea beneficia de protecţia oferită de articolul 1 al Protocolului nr. 1. Dar, nicio speranţă legitimă nu se putea considera născută când litigiul în cauză avea ca obiect interpretarea şi aplicarea legii interne şi când cererile în discuţie au fost ulterior respinse de instanţele naţionale.

Jurisprudenţa română în materie era neunitară, primele salariale solicitate de către reclamanţi nu puteau fi considerate ca având un fundament suficient în dreptul intern.
Decizia ICCJ din septembrie 2009 care a pus capăt acestei practici neunitare a confirmat că funcţionarii nu aveau drept la primele solicitate. Pe această hotărâre s-a fundamentat şi motivarea Curţii de Apel Constanţa când a respins recursul reclamanţîlor.

În concluzie, reclamanţii nu putea pretinde un "bun" în sensul Articolului 1 din Protocolul 1 şi plângerea lor întemeiată pe această dispoziţie a trebuit declarată inadmisibilă. 

Sursa: Avocat CEDO