CEDO a comunicat astăzi, 13 martie 2012, hotărârea în cauza Şega c. României (nr. 29022/04).Cererea în speţă a fost iniţiată de către reclamanţii Titus şi Ecaterina Şega, cetăţeni români născuţi în 1925 şi, respectiv, 1935, decedaţi la 12 iunie 2007 şi, respectiv, 25 aprilie 2011. Moştenitorii acestora, Sorin Şega şi Dan Laurenţiu Şega, şi-au exprimat dorinţa să continue cererea părinţilor în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

La 25 mai 1990, Titus şi Ecaterina Şega au fost victimele unui accident rutier în timpul unei călătorii în Germania, accident provocat de către un terţ, de asemenea cetăţean român. Automobilul lor a fost distrus integral, iar reclamanţii au suferit răni grave.

La 24 mai 1993, printr-o scrisoare recomandată, Titus şi Ecaterina Şega au introdus o acţiune în daune-interese formulată împotriva societăţilor de asigurare a celor două vehicule implicate şi contra celuilalt şofer şi soţiei acestuia. Judecătorul delegat a primit acţiunea reclamanţilor a doua zi, dar nu a înregistrat-o, returnând scrisoarea cu menţiunea de a se plăti taxa de timbru, calculată la valoarea despăgubirilor solicitate.

La 2 iunie 1993, reclamanţii au retrimis aceeaşi acţiune, apreciind că cererea era scutită de taxă de timbru. Judecătorul delegat a înregistrat de data aceasta cererea şi a fixat termen la 7 decembrie 1993, amintindu-le din nou reclamanţilor că trebuie să plătească taxa de timbru. Reclamanţii au susţinut în continuare şi în faţa instanţei că acţiunea lor era scutită de taxă de timbru.

Printr-o hotărâre din 22 octombrie 1996, Tribunalul Bucureşti a anulat acţiunea reclamanţilor pentru neplata taxei de timbru. Curtea de Apel Bucureşti a respins apelul formulat de Titus şi Ecaterina Şega la 9 februarie 1998. Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul reclamanţilor la 3 februarie 2000, retrimiţând cauza spre rejudecare Tribunalului Bucureşti. CSJ a motivat, printre altele că, în baza Legii nr. 47/1991 a societăţilor de asigurare, cererea reclamanţilor era scutită de taxă de timbru.

În rejudecare, la 27 martie 2001, Tribunalul Bucureşti a anulat acţiunea reclamanţilor pe motiv că era introdusă tardiv, respectiv la 2 iunie 1993 şi că termenul de prescripţie de trei ani calculat de la data accidentului se împlinise la 25 mai 1993.

Titus şi Ecaterina Şega au apelat şi această hotărâre, invocând concluziile deciziei CSJ pronunţată la 3 februarie 2000. Ei au arătat că trimiseseră acţiunea prin poştă la 24 mai 1993, dar că aceasta nu fusese înregistrată din pricina erorii judecătorului delegat care le returnase scrisoarea solicitând în mod ilegal plata taxei de timbru, eroare care nu le era imputabilă. Printr-o hotărâre din 16 noiembrie 2011, Curtea de Apel a confirmat hotărârea primei instanţe.

Reclamanţii au formulat recurs criticând că prin anularea acţiunii ca fiind prescrisă, jurisdicţiile interne au ignorat autoritatea de lucru judecat a hotărârii din 3 februarie 2000 a CSJ care constatase eroarea judecătorului delegat şi care înlăturase obligaţia plăţii taxei de timbru. Ei au expus că acţiunea era introdusă in termenul legal şi că n-aveau niciun motiv să creadă că li se va invoca excepţia tardivităţii.

Invocând articolul 6 § 1 (accesul la justiţie şi dreptul la un proces echitabil într-un termen rezonabil), Titus şi Ecaterina Şega au reclamat că au fost privaţi de accesul la justiţie prin anularea cererii formulate în instanţă pentru motive ce nu le erau imputabile, plângându-se în acelaşi timp şi de durata procedurii.

CEDO a stabilit în speţă încălcarea articolului 6 § 1 (accesul la justiţie şi durata procedurii) şi o satisfacţie echitabilă de 7000 EUR cu titlu de daune morale, dar şi 2000 EURO pentru acoperirea cheltuielilor de judecată.

Tot astăzi, 13 martie 2012, CEDO a comunicat hotărârea în cauza Onaca c. Romaniei (nr. 22661/06)

Reclamantul in speta este Nicolae Ioan Onaca, cetăţean român născut în 1975 şi domiciliat în Oradea (România). Suspectat de luare de mită, el a fost ţinut în detenţie în cadrul serviciului de urmărire penală Bihor intre 28 noiembrie 2005 şi 31 inuarie 2006. D-ul Onaca a reclamat, în baza articolului 3 (interzicererea tratamentelor inumane sau degradante) condiţiile sale de detenţie, susţinând în principal că împărţea o celulă cu cinci alţi deţinuţi şi că toaletele din celulă nu permiteau nicun fel de intimitate, că celula nu era încălzită nici când temperatura în exterior era -20grade, că cei şase deţinuţi aveau apă caldă doar 10 minute pe săptămână, iar codeţinuţii fumau toată ziua în celulă, deşi el era nefumător.

Curtea a constatat în acest caz încălcarea art. 3 din CEDO şi a stabilit că statul român trebuie să-i plătească reclamantului o satisfacţie echitabilă de 6000 euro cu titlu de daune morale.

Autor: Avocat CEDO