E. Drept comparat in materie de restituire sau despagubire pentru bunurile nationalizate inainte de 1989 in Europa centrala si orientala

85. In anii care au urmat celui de-al Doilea Razboi Mondial, regimurile comuniste a numeroase tari din Europa centrala si orientala au nationalizat si expropriat masiv imobile cat si structuri industriale, bancare, comerciale si, cu exceptia Poloniei, agricole.

86. La inceputul anilor 1990, au fost adoptate masuri de restituire in multe dintre aceste tari, in a caror situatie politica si juridica era diferita. Modalitatile si limitele restituirii difereau si s-a observat o mare diversitate in forma de despagubire stabilita de State.

87. Unele State nu au adoptat masuri legislative in ceea ce priveste restituirea sau despagubirea bunurilor nationalizate sau confiscate (Azerbadjian, Bosnie-Hertegovina si Georgia).

88. Legislatia poloneza nu prevede restituirea sau despagubirea pentru bunurile confiscate sau nationalizate. Singura exceptie o constituie regiunea Bug si se limiteaza la a stabili un drept de despagubire. Acest drept se poate concretiza, la alegerea proprietarului creantei: prin deducerea valorii indexate a bunurilor abandonate din pretul bunurilor publice achizitionate printr-o procedura de licitatie, sau prin plata unei despagubiri pecuniare care provine din fondurile de despagubire. Cuantumul despagubirii poate sa fie platit creditorului si este limitat de lege la 20% din valoarea actuala a bunurilor pierdute in regiunea Bug.

89. Legislatia Ungariei care priveste compensarea partiala a daunelor cauzate de Stat bunurilor cetatenilor sai prevede o despagubire baneasca sau de cupoane compensatorii. Legea stabileste si un plafon.

90. Majoritatea tarilor in cauza limiteaza dreptul la restituire sau la despagubire anumitor cateogrii de bunuri sau de persoane. Unele State stabilesc in legislatia lor termene, uneori foarte scute, pentru a depune solicitarile.

91. Unele tari (Albania, Bulgaria, fosta Republica iugoslava, Macedonia si Lituania) stabilesc diverse forme de restituire si/sau de despagubire prin legi de <<despagubire>>. Altele au introdus problema restituirii bunurilor in legile care trateaza reabilitarea (Germania, Moldova, Republica cehva, Rusia, Slovacia si Ucraina). In sfarsit, problema este tratata si in legile privind proprietatea (Germania, Bulgaria, Estona, Republica ceha si Slovenia).

92. In toate cazurile, restituirea nu este un drept absolut si poate fi supusa unor numeroase conditii sau limitari. Acelasi regim il are si dreptul la o despagubirei.

1. Condtiile ratione personae

93. Restituirea bunurilor confiscate sau nationalizate sau o despagubire baneasca ii poate privi fie pe fostii proprietari fie pe mostenitorii acestora (mostenitori legali in Albania). Anumite legislatii, cum este cea din Estonia, Lituania, Moldova, Republica ceha, Slovacia si Slovenia, impune solicitantilor sa aiba calitatea de cetatean in momentul confiscarii sau a cererii de restituire, si cateodata a amandoura. In plus, dreptul din Slovacia si Estonia impunea conditia ca solicitantul sa fi fost rezident permanent al tarii in cauza in momentul intrarii in vigoare a legii si a cererii de restituire sau de despagubire. Pentru sistemele care prevad procedura reabilitarii, numai persoanele reabilitate conform legii pot sa solicite restituirea bunurilor. Acesta este cazul Germaniei, Moldovei, Republicii cehe, Rusiei, Slovaciei si Ucrainei, tari unde dreptul de restituire sau de despagubire se naste, partial sau total, din momentul reabilitarii victimelor represiunii politice.

2. Categoriile de bunuri exceptate de la restituire

94. Unele legislatii exclud restituirea sau despagubirea pentru mai multe categorii de bunuri.

95. In unele State sunt excluse terenurile si constructiile a caror natura a fost modificata (Germania), in altele bunurile care si-au pierdut forma originala (Estonia) sau chiar bunurile care au disparut sau care au fost distruse, cat si cele care au fost privatizate (Moldova, Rusia si Ucraina)

96. Pe de alta parte, in Estonia, obiectivele militare, bunurile culturale sau sociale sau obiectivele aflate sub protectia Statului, cat si cladirile administrative a autoritatilor statului sau locale nu pot fi restituite. Conform legislatiei din Moldova, terenurile, padurile, platantiile multianuale sau bunurile care au fost confiscate pentru motive fara nici o legatura cu represiunea politica sunt de asemenea exceptate de la restituire.

97. In Rusia si Ucraina bunurile care au fost nationalizate conform legislatiei in vigoare la acea vreme sunt exceptate de restituire sau despagubire.

98. In Lituania, restituirea este posibila doar pentru imobilele cu destinatie locativa. In Serbia, legea prevede decat restituirea partiala a terenurilor agricole. In sfarsit, in Republica ceva si in Bulgaria legile de restituire specifica bunurile care fac obiectul acestora.

3. Limitarile temporale

99. Unele legislatii impun limitari temporale pentru introducerea unei cereri de restituire sau despagubire. Acesta este si cazul Albaniei si Estoniei (unde fostii proprietari au beneficiat de mai putin de un an ca sa-si depuna solicitarea), a fostei Republici iugoslave a Macedoniei, a Republicii cehe si a Slovaciei (

Certaines législations imposent des limitations temporelles à l'introduction d'une demande de restitution ou d'indemnisation. C'est le cas de l'Albanie et de l'Estonie (où les anciens propriétaires ont bénéficié de moins d'un an pour déposer leur demande), de l'ex-République yougoslave de Macédoine, de la République tchèque et de la Slovaquie (un an de la data intrarii in vigoare a legii privind reabilitarea).

100. Alte legislatii limiteaza restituirea sau despagubirea la bunurile nationalizate sau confiscate in timpul unei anume perioade. Cu titlu de exemplu, legislatia germana limiteaza acordarea despagubirilor la bunurile nationalizate dupa 1949, dar prevede o despagubire pentru bunurile nationalizate intre 1945 si 1949 in zona de ocupatie sovietica.

4. Formele de compensare si limitarile acestora

101. Mai multe tari au ales o despagubire sub forma unui bun echivalent, de aceeasi natura ca bunul nationalizat sau confiscat (Albania, Germania, Bulgaria, fosta Republica iugoslava a Macedoniei si Muntenegru).

102. Atunci cand schimbul este imposibil, legislatiile prevad optiunea de a oferi un bun de o alta natura, o suma de bani, cupoane de compensare (Bulgaria si Ungaria), actiuni sau obligatiuni de Stat (fosta Republica iugoslava si Macedonia, Slovenia) sau parti sociale dintr-o intreprindere publica (Albania si Bulgaria).

103. Calculul cuantumului despagubirii platite se intemeiaza in principal pe valoarea de piata a bunului in momentul hotararii de restituire sau de despagubire (Albania, Lituania, Moldova, Muntenegru, Polonia si Serbia), sau la momentul confiscarii (fosta Republica iugoslava si Macedonia) sau astfel cum este stabilit de lege.

104. Anumite tari iau si alte lucru in considerare pe langa pretul pietei. Daca dezdaunarea consta in parti sociale, cuantumul este echivalentul bunului la momentul hotararii, sau al valorii bunului public privatizat (Albania).

105. La fixarea cuantumului despagubirii pot fi avuti in vedere si alti factori. De exemplu, in Germania se tine cont de valoarea bunului inainte de expropriere, care este multiplicat printr-un coeficient prevazut de lege.

106. Anumite legislatii stabilesc plafoane pentru despagubire (Germania, Rusia, Ucraina) sau plati esalonate (Moldova).

Certaines législations fixent des plafonds pour l'indemnité (Allemagne, Russie, Ukraine) ou des versements échelonnés (Moldova).

5. Autoritatile competente sa decida restituirea sau despagubirea

107. Autoritatile insarcinate sa hotarasca asupra restituirii sau despagubirii pot sa fie de natura judiciara sau administrativa. Cele mai frecvente sunt comisiile speciale de restituire si despagubire (Albania, Bulgaria, Moldova, Muntenegru), organe administrative (Lituania), ministerele de Finante sau de Justitie, si chiar tribunalele (Republica ceha). In toate Statele, deciziile organelor administrative pot sa fie contestate in fata tribunalelor administrative sau civile.

IN FAPT

I. ASUPRA CONEXARII CERERILOR

108. Curtea considera in primul rand ca, in interesul unei buni administrari a justitiei, este cazul, aplicand articolul 42 § 1 din regulamentul sau, sa conexeze cererile inregistrate sub nr.30767/05 si 33800/06, faptele aflate la originea celor doua cazuri avand puncte comune. Cadrul legislativ si practicile administrative fiind similare, Curtea a considerat ca prin conexarea celor doua cereri, va putea face o mai buna analiza a acestora.

II. ASUPRA PRETINSEI INCALCARI A ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENTIE

109. Primele doua petente, D-nele Atanasiu si Poenaru, pretind ca respingerea actiunii lor in revendicarea apartamentului nr. 1 si anularea contractului de vanzare-cumparare a acestuia incalca dreptul lor de acces la justitie. Cea de-a treia petente, d-na Solon, sustine ca durata procedurii de restituire a fost excesiva. Toate trei au invocat articolul 6 § 1 al Conventiei, citat mai jos :

<< Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî (...) asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil (...)>>

110. Curtea remarca de la inceput ca principala plangere a d-nei Solon priveste absenta eficientei mecanismul de despagubire, care a contribul la prelungirea procedurii de despagubire. Problema duratei procedurii stand la baza celei a eficacitatii mecanismul de despagubire, Curtea va examina aceasta plangere din punctul de vedere al dreptului la respectarea bunurilor. (paragrafele 150-194 de mai sus).