Chestionar admisibilitate cerere CEDO

Ca urmare a numărului alarmant de cereri inadmisibile formulate împotriva României la CEDO, am realizat un chestionar care vine în sprijinul persoanelor care doresc să se adreseze CEDO. 

Chestionarul se referă la admisibilitatea cererilor CEDO si are în vedere mai multe aspecte care trebuie cunoscute de potenţialii reclamanţi atunci când intenţionează să se adreseze Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Chestionarul permite potenţialilor petenţi să verifice dacă îndeplinesc principalele condiţii de admisibilitate care trebuie respectate petnru a putea sesiza Curtea. Totuşi, chestiunile punctate sunt de îndrumare şi nu reprezintă o reprezentare exhaustivă a tuturor cauzelor de inadmisibilitate.

Vă reamintim că 97% dintre cererile trimise de cetăţenii români către CEDO au fost declarate inadmisibile în 2010! Este esenţial, prin urmare, să indicăm cât mai multor persoane care sunt  principalele condiţii de admisibilitate a unei cereri CEDO şi să se abţină să formuleze o astfel de cerere când nu îndeplinesc aceste condiţii, degrevând instanţa europeană care ar putea astfel soluţiona mai eficient cauzele eligibile.

Ce puteţi face Dvs. în acest sens?

  • distribuiţi acest chestionar pe profilul dvs. de Facebook, Google+ sau orice altă reţea socială preferată;
  • chiar şi un simplu 'Like' pe Facebook, +1 pe Google sau 'Tweet' pe Twitter ne poate ajuta in acest demers;
  • dacă deţineţi un site, publicaţi chestionarul pe site-ul dvs. sau distribuiti o legătura (link) către această pagină: http://jurisprudentacedo.com/Chestionar-admisibilitate-cerere-CEDO.html

*Codul pentru integrarea chestionarului în bloguri şi site-uri personale:

<object align="center" classid="clsid:D27CDB6E-AE6D-11cf-96B8-444553540000" codebase= "http://download.macromedia.com/pub/shockwave/cabs/flash/swflash.cab#version=7,0,19,0" height="405" id="Chestionar CEDO" width="540"> <param name="movie" value="test-cedo.swf" /> <param name="quality" value="high" /> <embed align="" height="405" name="Chestionar CEDO" pluginspage="http://www.macromedia.com/go/getflashplayer" quality="high" src="http://jurisprudentacedo.com/test-cedo.swf" type="application/x-shockwave-flash" width="540"></embed> </object>
Articole din aceeasi categorie:
CEDO a pronunţat la 3 aprilie 2012 două noi hotărâri împotriva României cu privire la durata procedurilor penale şi a prelungirii nejustificate a ares
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât la 15 martie 2012 să-i înainteze Guvernului Ucrainean o recomandare, în virtutea articolului 391 din Re
Marea Cameră a CEDO a pronunţat astăzi, 23 februarie 2011, hotărârea în cauza Creangă c. României (cererea nr. 29226/03). Cauza are ca obiect privare
CEDO a pronunţat ieri, 21 februarie 2012, 3 hotărâri în cauze impotriva României. Este vorba de cauzele Ion Antonescu c. României (fost ministru secret
Drepturile pe care le aveţi conform Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, rezumate într-un clip video realizat de CEDO Strasbourg în 22 de limbi
Chestionar admisibilitate cerere CEDO

Hotarari CEDO sortate dupa articolul incalcat:

Hotarari CEDO sortate dupa statul parat

Hotarari CEDO sortate dupa anul pronuntarii

Primiti stiri CEDO prin email si retele sociale

 
:
CEDO a pronunţat la 3 aprilie 2012 două noi hotărâri împotriva României cu privire la durata procedurilor penale şi a prelungirii nejustificate a arestului preventiv (Riccardi c. României) şi ineficacitatea mecanismului procedural de suspendare a pedepsei închisorii pentru motive medicale...
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât la 15 martie 2012 să-i înainteze Guvernului Ucrainean o recomandare, în virtutea articolului 391 din Regulamentul CEDO, în sensul ca acesta din urmă să se asigure că ex-prim-ministrul ucrainean Iulia Timosenko primeşte un...
CEDO a comunicat astăzi, 13 martie 2012, hotărârea în cauza Şega c. României (nr. 29022/04).Cererea în speţă a fost iniţiată de către reclamanţii Titus şi Ecaterina Şega, cetăţeni români născuţi în 1925 şi, respectiv, 1935, decedaţi la 12 iunie 2007...
Marea Cameră a CEDO a pronunţat astăzi, 23 februarie 2011, hotărârea în cauza Creangă c. României (cererea nr. 29226/03). Cauza are ca obiect privarea de libertate a unui poliţist în cadrul unei anchete penale de mare anvergură care urmărea destructurarea...
CEDO a pronunţat ieri, 21 februarie 2012, 3 hotărâri în cauze impotriva României. Este vorba de cauzele Ion Antonescu c. României (fost ministru secretar de stat, amendat penal in Romania pentru calomnierea lui Ion Caramitru, cererea nr. 31029/05), Karrer c....
Drepturile pe care le aveţi conform Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, rezumate într-un clip video realizat de CEDO Strasbourg în 22 de limbi, printre care şi limba română.

Noutati LegeAZ.net

Monitorul Oficial nr. 180 din 20.03.2012 a publicat Legea 27/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 15/1968 — Codul penal al României şi a Legii nr. 286/2009 privind...
Instanţele franceze au condamnat din nou Google pentru asocierea unui termen considerat injurios de către judecători şi numele unei societăţi. De data aceasta, este vorba de asocierea numelui societăţii comerciale "Kriss Laure" cu termenul de "sectă". 
Instituţiile Statului au efectuat ample controale de evaziune fiscală la nivelul Capitalei în perioada 09-16 martie 2012. În cadrul acestor controale, au fost verificate un numar de 224 societăţi comerciale şi s-au aplicat 108 amenzi în...
Procurorii D.I.I.C.O.T. – Galaţi au destructurat un grup infracţional organizat format din 22 de persoane, dintre care un deputat în Parlamentul României, un avocat din Baroul Galaţi şi un fost arbitru la Curtea de Arbitraj Galaţi. Gruparea era...
Google a anunţat pe blogul oficial că noua sa politica de confidenţialitate intră în vigoare de astăzi, 1 martie 2012. Conform companiei, utilizatorii vor beneficia de aceeaşi experienţă şi, respectiv, de aceleaşi funcţionalităţi ca şi înainte. Dar, în timp,...
Conform I.G.P.R., un tânăr de 23 de ani, din Şimleu, este suspectat că, pretinzând că are cunoştinţe medicale, a înşelat bolnavi de cancer, vânzându-le medicamente „miraculoase”. Totodată, el şi-ar fi declinat calitatea de detectiv particular, fără a absolvi niciun curs...