Curtea europeană a drepturilor omului a comunicat ieri (29 noiembrie 2011) în scris următoarele şase hotărâri, dintre care două sunt pronunţate în cauze repetitive.
Grüne Alternative Wien c. Austriei (cererea nr. 13281/02)
Reclamanta în cauză este Grüne Alternative Wien, gruparea vieneză a unui partid politic. În 2001, această grupare a fost declarată vinovată defăimare pentru că a publicat într-un periodic numit « wien.direkt » o fotografie a preşedintelui grupării vieneze a partidului liberal austriac - H. Kabas – în uniformă de nazist.
Drepturile omului pe internet - convenţia privind criminalitatea informatică la 10 ani de la adoptare Realizările şi noile provocări vor fi examinate în timpul conferinţei anuale a Consiliului Europei privind criminalitatea informatică ce se va ţine în zilele de 21 şi 22 noiembrie la Strasbourg şi care va fi urmată de o reuniune specială care marchează a zecea aniversare a Convenţiei, pe 23 noiembrie. Expulzarea romilor din Franţa este o încălcare gravă a Cartei social europene I) evacuările forţate ale romilor de origine română şi bulgară care au avut loc în timpul verii anului 2010 constituie o gravă încălcare a articolului E (interzicerea discriminării) coroborat cu articolul 31§2 (dreptul la o locuinţă- reducerea numărului persoanelor fără locuinţă) al Cartei social europene. | 10 hotarari CEDO din 15 noiembrie 2011 Corneliu Bârsan înlocuit la CEDO de judecătorul ad hoc Mihai Poalelungi |