Cauza are la baza conditiile arestarii unui tanar de 19 ani (reclamantul Mugurel Soare) de catre politia romana si in principal faptul ca un politist l-a impuscat pe acesta cu un glont in cap, in conditii asupra carora partile s-au contrazis. Tanarul - primul petent - a supravietuit dar este pe jumatate paralizat. Cel de-al doilea si al treilea reclamant au asistat la incident si s-au plans de conditiile in care au fost interogati in calitate de martori. 

Curtea a concluzionat:
In ceea ce il priveste pe reclamantul Soare:

• In unanimitate, a hotarat ca au existat doua incalcari ale articolului 2 din Conventie (punerea vietii sale in pericol si lipsa unei anchete efective) 
• In unanimitate, a hotarat ca au existat  ca a existat o incalcare a articolului 13 (dreptul la o cale efectiva de atac), coroborat cu articolul 2;
• 4 din 7 judecatori au considerat ca nu a fost incalcat articolului 14 (interzicerea discriminarii) coroborat cu articolele 2 si 3 (interzicerea tratamentelor inumane si degradante);.

Privitor la cel de-al doilea si al treilea reclamant:
In unanimitate, Curtea a hotarat ca a existat o incalcare a articolului 3 (interzicerea tratamentelor degradante).

Ca si satisfactie echitabila, Curtea a hotarat ca Romania trebuie sa plateasca 90 000 de Euro reclamantului Mugurel Soare pentru daune materiale cat si 40 000 Euro pentru daune morale. Romania mai trebuie sa plateasca si 10 000 euro pentru fiecare dintre ceilalti doi petenti (Angela Vlasceanu si Dorel Baicu), cu titlu de daune morale. De asemenea, Romania trebuie sa plateasca 8 291 Euro cu titlu de cheltuieli de judecata direct pe numele avocatului reclamantilor. (In total: 158 291 Euro)

In fata unei cresteri alarmante a numarului de masuri provizorii si in fata implicatiilor sale intr-o jurisdictie deja supraincarcata, presedintele Curtii, Jean-Paul Costa, a tinut o declaratie publica la 11/12/2011. Acesta a reamintit Guvernelor si petentilor (dar si reprezentantilor acestora) care este rolul adecvat, dar limitat, al Curtii in materie de imigrari si drept la azil si a insistat asupra responsabilitatilor respective in privinta unei depline colaborari cu Curtea.

Intre 2006 si 2010, Curtea a avut de infruntat o crestere de mai mult de 4000% al numarului de cereri de indicare a unor masuri provizorii in temeiul articolului 39 din regulament: Curtea a primit 4786 in 2010, fata de 112 in 2006.

Mai exact, intre octombrie 2010 si ianuarie 2011, Curtea a primit aproximativ 2500 de cereri de indicare a unor masuri provizorii privind retrimiteri catre acelasi Stat, dintre care 1930 sunt indreptate impotriva Suediei. O mare majoritate a acestori cereri erau incomplete: nu contineau suficiente informatii si documente care sa permita Curtii sa evalueze corect riscurile aferente retrimiterii. Mai mult, in 2010, au fost formulate peste 2000 de cereri impotriva Marii Britanii, 400 impotriva Olandei si mai mult de 300 contra Frantei.
In fata unui aflux atat de ridicat de cereri, Curtea nu poate adesea sa contacteze petentii in mod individual pentru a le solicita documentele lipsa. Lipsa informatiilor in ceea ce priveste datele de retrimitere prezentate face dificila aprecierea corecta a prioritatii diferitelor cereri.
Si mai important, exista riscul ca in cazul anumitor reclamanti a caror viata sau integritate fizica este in realitate amenintata in tara de domiciliu sa nu fie examinate in timp util pentru a impiedica reprimarea acestor persoane.
Pe de alta parte, avand in vedere ca aceste cereri trebuie sa fie tratate in regim de urgenta si ca resursele umane disponibile sunt insuficiente, marea crestere a numarului acestor tipuri de cereri risca sa dauneze bunului exercitiu al misiunii de examinare a lor.
Trebuie subliniat ca, conform jurisprudentei si practicii sale, Curtea solicita unui Stat membru sa se abtina a expluza, extrada sau indeparta o persoana doar atunci cand, dupa ce a examinat toate informatiile pertinente, statul considera ca s-ar expune unui risc real de daune grave si ireversibile daca ea ar fi retrimisa. Odata aratata, masura provizorie este restrictiva din punct de vedere juridic pentru Statul in cauza.
In acelasi timp Curtea nu este o instanta de recurs european impotriva deciziilor in materie de azil si imigrare date de jurisdictii nationale si nici o instanta de recurs in materie penala a condamnarilor pronuntate la nivel national. Atunci cand procedurile nationale privind imigrarea si azilul prevad deja un exercitiu al aprecierii riscului si se poate considera ca ele sunt conduse in mod echitabil cu respectarea drepturilor omului, interventia Curtii ar trebui solicitata strict in cazuri exceptionale. Pentru a-si putea juca in mod eficient rolul care sta la baza acestui domeniu, Curtea are nevoie de intreaga cooperare a guvernelor si petentilor. In aceasta optica, este esential sa se procedeze astfel:

• reclamantii si reprezentatii lor trebuie sa respecte Instructiunile practice asupra cererilor de aratare a masurilor provizorii . Aceste cereri trebuie sa fie indeosebi individuale, temeinic motivate si insotite de toate documentele pertinente inclusiv deciziile autoritatilor si jurisdictiilor nationale, si adresate cu suficient timp inaintea datei prevazute de executare a masurii de indepartare. Distribuirea la scara larga a formularelor cerere-tip potentialilor reclamanti nu este si nu trebuie sa fie considerata ca un substitut al unei proceduri juridice potrivite, care sa se conformeze exigentelor. Este de subliniat ca in caz de nerespectare a conditiilor enuntate in Instructiunile practice, Curtea poate refuza examinarea cererii.
• Statele membre trebuie sa prevada la nivel national cai de atac cu efect suspensiv, care sa functioneze de maniera efectiva si justa conform jurisprudentei Curtii, cat si sub o examinare echitabila intr-un termen rezonabil a problematicii riscului. Atunci cand o cauza care in principiu priveste securitatea persoanelor susceptibile de a fi retrimise spre o anumita tara este pendinte in fata jurisdictiilor nationale sau a Curtii europene a drepturilor omului, transferurile spre aceasta tara trebuie sa fie suspendate. Atunci cand Curtea solicita suspendarea executarii unei masuri de indepartare in virtutea articolului 39, aceasta cerere trebuie sa fie respectata.