Drepturile omului pe internet - convenţia privind criminalitatea informatică la 10 ani de la adoptare

Criminalitatea informatica drepturile omului pe internetStrasbourg, 15 noiembrie 2011 – La 10 ani de la adoptarea sa, Convenţia de la Budapesta privind criminalitatea informatică rămâne singurul tratat internaţional acceptat care protejează libertatea, securitatea si drepturile omului pe internet.

Realizările şi noile provocări vor fi examinate în timpul conferinţei anuale a Consiliului Europei privind criminalitatea informatică ce se va ţine în zilele de 21 şi 22 noiembrie la Strasbourg şi care va fi urmată de o reuniune specială care marchează a zecea aniversare a Convenţiei, pe 23 noiembrie.

Secretarul General al Consiliului Europei Thorbjørn Jagland a declarat înaintea acestei aniversări:

"Stabilirea unor reguli eficiente într-un spaţiu pe care toată lumea îl utilizează dar care nu aparţine nimănui este o sarcină foarte dificilă. Astfel fiind, sunt necesare reguli pentru a aduce libertatea la maxim şi a reduce la minim riscurile navigării în spaţiul virtual".

55 de ţări au semnat şi ratificat până în prezent Convenţia de la Budapesta sau au fost invitate să adere la ea. Mai mult de 120 de ţări cooperează cu Consiliul Europei pentru a-şi fortifica legislaţia şi mijloacele proprii de acţiune împotriva criminalităţii informatice.

Convenţia a avut efecte la nivel mondial: ea a permis fortificarea legislaţiei ţărilor în ceea ce priveşte criminalitatea informatică şi armonizarea şi sporirea eficienţei colaborării internaţionale pentru anchetarea infracţiunilor comise prin intermediul internetului şi favorizarea parteneriatelor între sectorul public şi cel privat.

Cu această ocazie, Consiliul Europei va invita experţi din întreaga lume reprezentând guverne, poliţia sau industria internetului.

Cei aproximativ 250 de participanţi vor examina, în cadrul unei serii de ateliere care se vor ţine între 21 şi 22 noiembrie:
- măsurile eficiente împotriva exploatării se*uale a copiilor şi a abuzurilor de acest fel împotriva lor;
- strategii în materia criminalităţii informatice: elemente esenţiale şi bune practici;
- organizarea unor unităţi specializate în domeniul criminalităţii şi de puncte de contact care să funcţioneze non-stop; (atelier închis presei)
- întărirea capacităţilor: rezultate proiectelor de colaborare tehnica.

Vor avea intervenţii în timpul şedinţei din 23 noiembrie care va comemora aniversarea convenţiei:
Secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland, procurorul general al Australiei, Robert McLelland, coordonatorul problemelor de securitate informatică al Casei Albe, Howard Schmidt, ministrul delegat responsabil cu criminalitatea şi securitatea, ministrul de interne al Regatului-Unit, James Brokenshire, secretarul de stat, ministrul de interne al Ungariei, Károly Kontrát, şi coordonatorii problemelor de criminalitate informatică din cadrul Departamentului de Stat al USA, Christopher Painter.

Alte informaţii:

-conferinţa este deschisă presei şi va fi retransimă în direct prin internet la http://tv.coe.int/webcast.;
- sala de presă va fi accesibilă în timpul întregii conferinţe (sala 4, al doilea etaj);
- interviurile se pot face la faţa locului sau prin telefon.

Vizualizaţi aici convenţia în discuţie: Convenţia de la Budapesta privind criminalitatea informatică

Pentru mai multe informaţii despre programul privind criminalitatea informatica, puteţi accesa: www.coe.int/cybercrime

Articole din aceeasi categorie:
Prin hotărârea sa din 10-04-2012 în cauza Panaitescu c. României, CEDO a decis că Statul român a încălcat dreptul la viaţă garantat de Convenţie
CEDO a pronunţat la 3 aprilie 2012 două noi hotărâri împotriva României cu privire la durata procedurilor penale şi a prelungirii nejustificate a ares
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât la 15 martie 2012 să-i înainteze Guvernului Ucrainean o recomandare, în virtutea articolului 391 din Re
Marea Cameră a CEDO a pronunţat astăzi, 23 februarie 2011, hotărârea în cauza Creangă c. României (cererea nr. 29226/03). Cauza are ca obiect privare
CEDO a pronunţat ieri, 21 februarie 2012, 3 hotărâri în cauze impotriva României. Este vorba de cauzele Ion Antonescu c. României (fost ministru secret
Drepturile omului pe internet - convenţia privind criminalitatea informatică la 10 ani de la adoptare

Hotarari CEDO sortate dupa articolul incalcat:

Hotarari CEDO sortate dupa statul parat

Hotarari CEDO sortate dupa anul pronuntarii

Primiti stiri CEDO prin email si retele sociale

 
:
Prin hotărârea sa din 10-04-2012 în cauza Panaitescu c. României, CEDO a decis că Statul român a încălcat dreptul la viaţă garantat de Convenţie în cazul unui reclamant faţă de care autorităţile Statului nu şi-au îndeplinit obligaţia de a-i oferi...
CEDO a pronunţat la 3 aprilie 2012 două noi hotărâri împotriva României cu privire la durata procedurilor penale şi a prelungirii nejustificate a arestului preventiv (Riccardi c. României) şi ineficacitatea mecanismului procedural de suspendare a pedepsei închisorii pentru motive medicale...
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât la 15 martie 2012 să-i înainteze Guvernului Ucrainean o recomandare, în virtutea articolului 391 din Regulamentul CEDO, în sensul ca acesta din urmă să se asigure că ex-prim-ministrul ucrainean Iulia Timosenko primeşte un...
CEDO a comunicat astăzi, 13 martie 2012, hotărârea în cauza Şega c. României (nr. 29022/04).Cererea în speţă a fost iniţiată de către reclamanţii Titus şi Ecaterina Şega, cetăţeni români născuţi în 1925 şi, respectiv, 1935, decedaţi la 12 iunie 2007...
Marea Cameră a CEDO a pronunţat astăzi, 23 februarie 2011, hotărârea în cauza Creangă c. României (cererea nr. 29226/03). Cauza are ca obiect privarea de libertate a unui poliţist în cadrul unei anchete penale de mare anvergură care urmărea destructurarea...
CEDO a pronunţat ieri, 21 februarie 2012, 3 hotărâri în cauze impotriva României. Este vorba de cauzele Ion Antonescu c. României (fost ministru secretar de stat, amendat penal in Romania pentru calomnierea lui Ion Caramitru, cererea nr. 31029/05), Karrer c....

Noutati LegeAZ.net

Monitorul Oficial nr. 180 din 20.03.2012 a publicat Legea 27/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 15/1968 — Codul penal al României şi a Legii nr. 286/2009 privind...
Instanţele franceze au condamnat din nou Google pentru asocierea unui termen considerat injurios de către judecători şi numele unei societăţi. De data aceasta, este vorba de asocierea numelui societăţii comerciale "Kriss Laure" cu termenul de "sectă". 
Instituţiile Statului au efectuat ample controale de evaziune fiscală la nivelul Capitalei în perioada 09-16 martie 2012. În cadrul acestor controale, au fost verificate un numar de 224 societăţi comerciale şi s-au aplicat 108 amenzi în...
Procurorii D.I.I.C.O.T. – Galaţi au destructurat un grup infracţional organizat format din 22 de persoane, dintre care un deputat în Parlamentul României, un avocat din Baroul Galaţi şi un fost arbitru la Curtea de Arbitraj Galaţi. Gruparea era...
Google a anunţat pe blogul oficial că noua sa politica de confidenţialitate intră în vigoare de astăzi, 1 martie 2012. Conform companiei, utilizatorii vor beneficia de aceeaşi experienţă şi, respectiv, de aceleaşi funcţionalităţi ca şi înainte. Dar, în timp,...
Conform I.G.P.R., un tânăr de 23 de ani, din Şimleu, este suspectat că, pretinzând că are cunoştinţe medicale, a înşelat bolnavi de cancer, vânzându-le medicamente „miraculoase”. Totodată, el şi-ar fi declinat calitatea de detectiv particular, fără a absolvi niciun curs...