Dreptul familiei. Păstrarea numelui avut în timpul căsătoriei. Înţelesul noţiunii de motive temeinice" pentru care instanţa poate admite cererea.
Dreptul familiei. Păstrarea numelui avut în timpul căsătoriei. Înţelesul noţiunii de motive temeinice" pentru care instanţa poate admite cererea.
Prin sentinţa civilă nr.1891 din 19 octombrie 2004 Judecătoria Sf.Gheorghe a admis acţiunea civilă formulată de reclamant şi în consecinţă, s-a desfăcut căsătoria părţilor.
S-a dispus reluarea numelui purtat anterior căsătoriei de către pârâtă.
S-a dispus încredinţarea minorei spre creştere şi educare mamei pârâte.
A fost obligat reclamantul să plătească lunar în favoarea minorei pensie de întreţinere.
Prima instanţă a reţinut în esenţă că la scurt timp după încheierea căsătoriei aceasta a început să se destrame, de 3 ani părţile fiind despărţite în fapt. Minora a rămas în grija mamei, care prezintă suficiente garanţii morale şi materiale pentru creşterea şi educarea sa, motiv pentru care i-a fost încredinţată acesteia, cu obligarea tatălui la pensie.
Cererea reconvenţională a pârâtei privind păstrarea numelui, a fost respinsă întrucât funcţia de secretar de primărie nu este o funcţie de decizie şi poate fi exercitată fără să provoace confuzie sau alte implicaţii cu rezonanţă negativă.
Prin decizia civilă nr.13/A/27 ianuarie 2005 Tribunalul Covasna a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă.
Instanţa de apel a reţinut că în cauză nu sunt temeinice motivele invocate de pârâtă pentru a-şi păstra numele avut în timpul căsătoriei, întrucât nu există nici un interes material sau moral ce ar putea fi vătămată prin schimbarea numelui.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta.
Curtea constată că recursul este fondat.
Potrivit alin.2 al art.40 din Codul familiei în lipsa acordului soţilor instanţa poate încuviinţa păstrarea numelui din timpul căsătoriei pentru motive temeinice.
Temeinicia motivelor invocate de parte este lăsată la aprecierea instanţei care este datoare să îşi motiveze soluţia pe probele de la dosar.
În apel, recurenta a depus o serie de înscrisuri din care reiese activitatea acesteia şi instituţiile judeţene şi naţionale cu care intră în contact şi unde este cunoscută sub numele avut în timpul căsătoriei.
Faptul că nu exercită o funcţie de decizie nu este suficient pentru a considera că cererea sa nu este întemeiată.
De asemenea, nu se poate reţine că aceasta doar figurează în acte cu actualul nume. Funcţia pe care o exercită duce la implicaţii mult mai mari decât cele ce privesc semnării unor acte. Din înscrisurile depuse reiese că exercitarea atribuţiilor de ofiţer de stare civilă are consecinţe asupra apostilării actelor administrative de stare civilă, cea ce duce la recunoaşterea lor internaţională, cu implicaţii la nivel european.
De asemenea, cuprinderea sa în comitetul local pentru situaţii de urgenţă şi în comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate pot constitui motive temeinice pentru păstrarea numelui, având în vedere pe de o parte necesitatea convocării imediate a persoanei desemnate în caz de urgenţă, precum şi legalitatea proceselor-verbale de emitere a titlurilor de proprietate.
Ca urmare, Curtea consideră că, în cauză, instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra dovezilor cu înscrisurile analizate mai sus, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii. Simpla lor nominalizare generică, în considerentele deciziei, nu poate fi considerată o pronunţare.
Aşa fiind, s-a făcut o aplicare greşită a legii, considerându-se neîndeplinite prevederile art.40 alin.2 Codul familiei.
