Contencios administrativ: Posibilitatea încadrării unui funcţionar public cu jumătate de normă - condiţii

Prin cererea înregistrată sub numărul 4831/E/2003 la Tribunalul Botoşani - Secţia Comercială şi de Contencios administrativ - Prefectul judeţului Botoşani a solicitat în temeiul art. 134 şi 135 din Legea nr. 215/2001, ca în contradictoriu cu Consiliul Local Săveni, judeţul Botoşani să se dispună anularea hotărârii nr. 38 din 12 iulie 2003 emisă de pârât.

S-a arătat în acţiune că prin această hotărâre s-a aprobat organigrama şi statul de funcţii în cadrul aparatului propriu al Consiliului Local Săveni, hotărâre care însă vine în contradictoriu cu Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici şi Legea nr. 161/2003 deoarece acestea nu prevăd posibilitatea ca în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice să fie încadrate persoane cu jumătate de normă.

Prin întâmpinarea depusă Consiliul Local Săveni a solicitat respingerea, ca nefondată, a acţiunii, arătând că în cadrul dezbaterii proiectului de hotărâre privind statul de funcţii şi organigrama aparatului propriu propus de primar a rezultat că cele două posturi avizate de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici nu au încărcătura necesară pentru norme întregi, consilierii hotărând că pentru activitatea de audit intern şi consilier juridic să fie încadraţi funcţionari publici cu contract parţial de muncă (1/2 normă).

Instanţa, a respins, ca nefondată, acţiunea formulată, cu motivarea că aprobarea în organigramă a posturilor de auditor şi consilier juridic cu 1/2 normă nu este contrară legii deoarece nu au fost aprobate alte funcţii decât cele avizate de A.N.F.P., ci s-a făcut o normare pe criterii de eficienţă deoarece norma întreagă nu era necesară în raport de volumul de activitate.

Curtea de Apel Suceava - prin decizia nr. 276 din 17 septembrie 2004 - a admis recursul prefectului şi a modificat sentinţa, în sensul admiterii acţiunii şi anulării hotărârii Consiliului Local Săveni.

S-a motivat că hotărârea Consiliului Local este nelegală deoarece a modificat, implicit organigrama avizată de A.N.F.P. (singura autoritate care gestionează evidenţele funcţionarilor publici), legea neprevăzând criterii de normare a funcţionarilor publici.

Instanţa de control judiciar a avut în vedere şi faptul că, printr-o hotărâre ulterioară, Consiliul Local Săveni a aprobat organigrama în care cele două posturi în discuţie aveau norma întreagă.

Problema de drept evocată de speţă este aceea dacă un funcţionar public poate fi încadrat pe post cu 1/2 normă.

Sub acest aspect, sunt relevante art. 98, 32 şi 103 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, art. 3, 4, 5, 10 şi 38 al. 2 lit. e) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale şi prevederile art. 1, 101 Codul Muncii.

Potrivit dispoziţiilor Codului muncii, angajatorii pot încheia contracte de muncă cu timp parţial, cu respectarea cerinţelor de formă şi fond stabilite de această lege.

Art. 103 din Statutul funcţionarilor publici stabileşte că dispoziţiile Legii 188/1999 se completează cu prevederile legislaţiei muncii, în măsura în care nu contravin legislaţiei specifice funcţiei publice.

Din nici o prevedere a Statutului nu rezultă interdicţia expresă - nici măcar implicită - ca o funcţie publică de execuţie - în speţă, consilierul juridic şi auditorul sunt funcţionari publici de execuţie din clasa I, conform prevederilor art. 13 al. 1 din Legea 188/1999 - nu ar putea fi exercitată cu timp parţial (cu o fracţiune de normă).

Reglementarea de la art. 98 din Statut, stabileşte doar faptul că funcţiile publice se stabilesc de consiliul local cu avizul A.N.F.P., situaţie respectată în speţă deoarece funcţiile de execuţie erau prevăzute în organigrama avizată de respectiva autoritate.

De observat că norma evocată stabileşte numai cuprinderea în organigramă a unei funcţii nu şi faptul că respectivele funcţii sunt sau nu cu normă întreagă.

Este de suveranitatea de necontestat a Consiliului local de a stabili, în virtutea prerogativelor sale legale referitoare la descentralizare şi autonomie locală (art. 1 - 5 din Legea 215/2001), dacă funcţia publică avizată în organigramă se va presta cu normă întreagă sau cu timp parţial, în sensul permis de art. 101 şi următoarele Codul muncii.

Ca urmare, motivarea Curţii în sensul că H.C.L. ar fi fost în contradicţie cu organigrama, în sensul că ar fi operat o modificare a acesteia, că nu există în Statut normare" sau criterii de normare" pentru funcţionarii publici sau că, în sfârşit, Consiliul local şi-ar fi recunoscut greşeala de vreme ce, printr-o hotărâre ulterioară, a aprobat ocuparea celor două funcţii cu normă întreagă, nu au suport legal.

Aşa cum s-a arătat, A.N.F.P. are doar prerogativa de a aviza sau nu, cuprinderea unei funcţii publice în organigramă, competenţa de a stabili încadrarea cu normă întreagă sau cu timp parţial revenind exclusiv Consiliului local, la propunerea primarului (art. 38 al. 1 lit. e) din Legea nr. 215/2001).

Negarea acestei competenţe, nu are suport în dispoziţii exprese ale Statutului, astfel încât trebuie observat că devin incidente dispoziţiile generale ale legislaţiei muncii, compatibilă cu Statutul funcţionarilor publici. Interpretarea dată de instanţa de recurs goleşte, totodată, de conţinut dispoziţiile referitoare la autonomia locală, principiu al cărui exercitare are ca limită doar legea care, în speţă, nu a fost încălcat.

Pentru argumentele prezentate, consider greşită soluţia instanţei de recurs.

(Sentinţa civilă nr. 1193 din 4 decembrie 2003, pronunţată în dosarul nr. 4831/E/2003)

Articole din aceeasi categorie:
C.S.J., secţia penală, nr. 1766 din 20.12.1990 Înlocuirea beneficiarului despăgubirilor civile stabilite prin sentinţă penală nu se poate face
Despăgubiri. Contravaloarea asistenţei medicale acordate părţii vătămate. Unitatea căreia i se datorează aceste despăgubiri C.S.J., secţia pen
Procedura insolvenţei - stare de insolvenţă prezumatăStarea de insolvenţă este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul lasă să treacă mai m
Procedura insolventei - contestatie - dovedirea caracterului cert al creantei pretinsă prin actiune În lipsa comenzii formulată conform contractului, de căt
Somaţie de plată - creanţă certă, lichidă şi exigibilăPentru a se emite somaţia de plată trebuie întrunitecumulativ cele trei cerinţe în ceea ce pr
Contencios administrativ: Posibilitatea încadrării unui funcţionar public cu jumătate de normă - condiţii

Hotarari CEDO sortate dupa articolul incalcat:

Hotarari CEDO sortate dupa statul parat

Hotarari CEDO sortate dupa anul pronuntarii

Primiti stiri CEDO prin email si retele sociale

 
:
CEDO a pronunţat la 3 aprilie 2012 două noi hotărâri împotriva României cu privire la durata procedurilor penale şi a prelungirii nejustificate a arestului preventiv (Riccardi c. României) şi ineficacitatea mecanismului procedural de suspendare a pedepsei închisorii pentru motive medicale...
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât la 15 martie 2012 să-i înainteze Guvernului Ucrainean o recomandare, în virtutea articolului 391 din Regulamentul CEDO, în sensul ca acesta din urmă să se asigure că ex-prim-ministrul ucrainean Iulia Timosenko primeşte un...
CEDO a comunicat astăzi, 13 martie 2012, hotărârea în cauza Şega c. României (nr. 29022/04).Cererea în speţă a fost iniţiată de către reclamanţii Titus şi Ecaterina Şega, cetăţeni români născuţi în 1925 şi, respectiv, 1935, decedaţi la 12 iunie 2007...
Marea Cameră a CEDO a pronunţat astăzi, 23 februarie 2011, hotărârea în cauza Creangă c. României (cererea nr. 29226/03). Cauza are ca obiect privarea de libertate a unui poliţist în cadrul unei anchete penale de mare anvergură care urmărea destructurarea...
CEDO a pronunţat ieri, 21 februarie 2012, 3 hotărâri în cauze impotriva României. Este vorba de cauzele Ion Antonescu c. României (fost ministru secretar de stat, amendat penal in Romania pentru calomnierea lui Ion Caramitru, cererea nr. 31029/05), Karrer c....
Drepturile pe care le aveţi conform Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, rezumate într-un clip video realizat de CEDO Strasbourg în 22 de limbi, printre care şi limba română.

Noutati LegeAZ.net

Monitorul Oficial nr. 180 din 20.03.2012 a publicat Legea 27/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 15/1968 — Codul penal al României şi a Legii nr. 286/2009 privind...
Instanţele franceze au condamnat din nou Google pentru asocierea unui termen considerat injurios de către judecători şi numele unei societăţi. De data aceasta, este vorba de asocierea numelui societăţii comerciale "Kriss Laure" cu termenul de "sectă". 
Instituţiile Statului au efectuat ample controale de evaziune fiscală la nivelul Capitalei în perioada 09-16 martie 2012. În cadrul acestor controale, au fost verificate un numar de 224 societăţi comerciale şi s-au aplicat 108 amenzi în...
Procurorii D.I.I.C.O.T. – Galaţi au destructurat un grup infracţional organizat format din 22 de persoane, dintre care un deputat în Parlamentul României, un avocat din Baroul Galaţi şi un fost arbitru la Curtea de Arbitraj Galaţi. Gruparea era...
Google a anunţat pe blogul oficial că noua sa politica de confidenţialitate intră în vigoare de astăzi, 1 martie 2012. Conform companiei, utilizatorii vor beneficia de aceeaşi experienţă şi, respectiv, de aceleaşi funcţionalităţi ca şi înainte. Dar, în timp,...
Conform I.G.P.R., un tânăr de 23 de ani, din Şimleu, este suspectat că, pretinzând că are cunoştinţe medicale, a înşelat bolnavi de cancer, vânzându-le medicamente „miraculoase”. Totodată, el şi-ar fi declinat calitatea de detectiv particular, fără a absolvi niciun curs...